Real Madrid l-a demis și pe Joselu Sanchez, antrenorul de la echipa a treia

Real Madrid a anunțat despărțirea de antrenorul principal Xabi Alonso, după doar 34 de meciuri, în urma înfrângerii în fața Barcelonei, în finala Supercupei Spaniei. Funcția acestuia va fi preluată de Alvaro Arbeloa, fostul fundaș lateral al "Galacticilor", care a pregătit-o pe Real Madrid Castilla, începând cu iunie 2025. 

Deși postul lui Arbeloa trebuia să îi revină antrenorului de la Real Madrid C, clubul a anunțat că l-a pus pe liber și pe Joselu Sanchez (48 de ani). Echipa a treia a clubului activează în Segunda Federacion (liga a 4-a), ocupând poziția a 15-a în clasamentul Seriei 5, și se găsește în situația ingrată de a pierde săptămânal jucători în favoarea echipelor Real Madrid Castilla (liga a 3-a) și Juvenil A (U19 / Division de Honor Juvenil de Espana). 

Demiterea e surprinzătoare, pentru că recent lotul fusese întărit cu Manex Rezola (Logrones), Javi Navarro, Javi Bailon, Alvaro Lezcano, Beto (U19), Daniel Mesonero, Alvaro Leiva, Gabri Castrelo, Alvaro Gines și Roberto Martin (Castilla), așa că rezultatele ar trebui să se îmbunătățească considerabil. 

Joselu Sanchez a fost angajat de Real, deși era fan al lui Atletico Madrid

Joselu Sanchez a mai lucrat la academia lui CD Guadalajara, club unde a și jucat anterior, prelund apoi formațiile de seniori CD Azuqueca, RSD Alcala, ADH Alcarreno, AD Torrejon CF și CD Elemental Ursaria

Acesta a preluat-o pe Real Madrid C după demiterea lui Alvaro Gomez Rey, în ianuarie 2025, numirea sa generând agitație pe coridoarele clubului, din cauza simpatiei sale cunoscute pentru rivala Atletico Madrid. Acesta a fost ajutat de secundul Mario Hernandez, care a fost asistentul lui Luis Garcia la Espanyol. 

Foto - Getty Images, Real Madrid (oficial)