Sergio Ramos și asociații săi au făcut o ofertă de 400 de milioane de euro!

Sergio Ramos nu a anunțat încheierea carierei de fotbalist și are mari șanse să mai prindă un contract de profesionist, deși va împlini 40 de ani pe 30 martie 2026. Agenții săi se află în contact cu Juventus, AC Milan și Nice și stoperul mai poate juca cel puțin încă un sezon la cel mai înalt nivel, dar el se pregătește și pentru momentul când va agăța ghetele în cui. 

Presa din Spania scrie că fostul căpitan al lui Real Madrid și al naționalei Spaniei se află în fruntea unui grup de investitori străini care ar fi oferit 400 de milioane de euro pentru achiziționarea a 100% din capitalul social al clubului FC Sevilla, unde acesta a debutat în fotbalul profesionist. 

Sevilla are datorii imense și trebuie să vândă două vedete

În acest moment, "Los Nervionenses" ocupă locul al 11-lea în la Liga și au fost eliminați în "16"-imile de finală ale Cupei Spaniei (0-1 cu Alaves). 

Acțiunile clubului sunt deținute de Sevillistas de Nervion S.A. (Jose Maria del Nido Carrasco, Roberto Ales, Jose Castro, Jose Martin Baena, Francisco Guijarro, Jose Gomez Minan), Rafael Carrion Moreno, 777 Partners (fond de investiții din SUA, care a mai făcut parte din acționariatul echipelor Genoa, Red Star FC, Standard Liege, Vasco da Gama și Hertha Berlin) și Accionistas Unidos (trustul suporterilor). 

În ultimul an, clubul a înregistrat datorii de 90 de milioane de euro. În încercarea de a primi licența pentru stagiunea viitoare a La Liga, andaluzii trebuie să plătească rapid datorii de 10 milioane de euro, cel mai probabil fiind nevoiți să-i vândă pe Juanlu Sanchez și Ruben Vargas, în următoarea lună.  

Sergio Ramos, printre cei mai importanți fundași al generației sale

Sergio Ramos Garcia (39 de ani / 185 cm) este născut la Camas (Comunitatea Autonomă Andaluzia) și a fost legitimat la echipele Sevilla Atletico (2003-2004), FC Sevilla (2004-2005, 2023-2024), Real Madrid (2005-2021), PSG (2021-2023) și Rayados de Monterrey (2025). A jucat 180 de meciuri oficiale pentru naționala de seniori a Spaniei și a marcat 23 de goluri. 

El este considerat unul dintre cei mai valoroși fundași din istoria fotbalului spaniol, fiind inclus pe lista scurtă la acest capitol, alături de Carles Puyol, Fernando Hiero, Gerard Pique, Jose Antonio Camacho, Manuel Sanchis, Chendo sau Jose Santamaria. 

Palmaresul său de fotbalist este impresionant

În palmaresul său se găsesc trofeele La Liga (x6), Copa del Rey (x2), Supercopa de Espana (x4), Champions League (x4), Supercupa Europei (x3), FIFA Club World Cup (x4), Ligue 1 (x2), Trophee des Champions (1), FIFA World Cup (2010), UEFA European Championship (2008, 2012) și o finală de FIFA Confederations Cup (2013). 

La nivel individual a câștigat La Liga Best Defender (x5), FIFA Club World Cup Golden Ball (2014), FIFA Club World Cup top scorer (2014), UEFA Champions League Defender of the Season (x2), Luis Aragones Award (2016) și Globe Soccer Awards "Best Defender of All Time.

De asemenea, a fost inclus și în FIFA FIFPRO World 11 (x11), UEFA Team of the Year (x9), FIFA World Cup Dream Team (2010), FIFA World Cup All-Star Team (2010), UEFA European Championship Team of the Tournament (2012), FIFA Confederations Cup Dream Team (2013), UEFA Champions League Squad of the Season (x4), UEFA Ultimate Team of the Year (1), La Liga Team of the Season (x2), ESM Team of the Year (x4), UEFA Champions League Defender of the Season (x2), IFFHS Men's World Team (x4), IFFHS World Team of the Decade (2011-2020), IFFHS UEFA Team of the Decade (2011-2020) și L'Equipe Team of the Year (1).

Foto - Getty Images