Alvaro Arbeloa (42 de ani) și-a asumat vina pentru eliminarea suferită de Real Madrid în optimile Cupei Regelui, în urma înfrângerii (2-3) administrate de divizionara secundă Albacete.

Alvaro Arbeloa, mesaj după Albacete - Real Madrid 3-2

Noul antrenor al „Los Blancos” a explicat că pentru el eșecul reprezintă o etapă din drumul către succes. De asemenea, Arbeloa a precizat că, dacă ar avea o nouă șansă, ar miza din nou pe același lot, în contextul în care a decis să îi menajeze pe Tchouameni, Carreras, Bellingham și Courtois.

„La acest club, chiar și o remiză e proastă, o tragedie, imaginați-vă o înfrângere ca asta. Cu atât mai mult când e împotriva unui adversar din divizii inferioare. Dacă cineva este responsabil, acela sunt eu, deoarece eu sunt cel care a luat deciziile privind formația, cum am vrut să jucăm și schimbările. Nu pot decât să le mulțumesc jucătorilor pentru primirea pe care mi-au făcut-o și să-i ajut să se recupereze fizic și mental.

Eram convins că selecția lotului a fost cea corectă, echipa pe care am ales-o și banca de rezerve au format o echipă grozavă. Am un lot foarte talentat și nu este ușor pentru ei să facă tot ce le-am cerut într-o singură zi, cu un antrenor nou, și mă simt responsabil în cele din urmă. Important este să începem să lucrăm și să-i aducem din nou în formă; avem mulți jucători care trebuie să revină la condiția lor fizică optimă și să înceapă să lucreze și să se pregătească pentru meciul de sâmbătă.

Arbeloa: „Nu mi-e frică de eșec!”

Nu mi-e frică de eșec! Îi înțeleg pe cei care vor să numească această înfrângere un eșec. Eșecul este calea spre succes; pentru mine, nu sunt în direcții opuse. Asta mă va face să mă perfecționez. Avem mult loc de îmbunătățire, dar nu mi-e frică de eșec. Am eșuat de multe ori în viața mea. Am suferit eliminări în cupă mai grave decât aceasta și sunt nerăbdător să mă întorc mâine la Valdebebas pentru a lucra cu jucătorii mei.

(n.r.- despre faptul că a menajat mai mulți titulari) Nu regret, aș face același lucru din nou. Am adus o echipă capabilă să învingă Albacete și orice altă echipă. Am un lot extraordinar, este un privilegiu să-i antrenez. Aș face lucra cu acest lot din nou și din nou”, a declarat Alvaro Arbeloa, citat de Marca

Urmează debutul în La Liga pentru Alvaro Arbeloa

Învinsă în Supercupa Spaniei (2-3) de marea rivală Barcelona și eliminată în Cupa Regelui, Real Madrid își va continua parcursul în campionat pe teren propriu cu Levante. Partida este programată sâmbătă, de la ora 15:00, chiar în ziua în care Arbeloa va împlini 43 de ani. 

Real Madrid se află pe locul doi în La Liga, cu 45 de puncte, la patru „lungimi” distanță de liderul Barcelona.