Echipa Nationala FRF stoichita Nationala

Edi Iordănescu rămâne, însă un oficial al FRF ar putea fi dat afară: „Federația se gândește serios să-l demită”

Naționala României a retrogradat în Liga C din Liga Națiunilor cu Edi Iordănescu pe bancă, însă FRF vrea să meargă mai departe pe mâna tehnicianului pentru următoarea campanie.

SPORT.RO
Data publicarii: Vineri 30 Septembrie 2022, 09:22
Data actualizarii: Vineri 30 Septembrie 2022, 09:26

Totuși, un oficial din conducerea Federației ar putea fi sacrificat după rezultatele dezastruoase ale naționalei. Jurnalistul Decebal Rădulescu a susținut că FRF se gândește serios să-l demită din funcție pe Mihai Stoichiță, directorul tehnic al FRF.

„Informația brută este următoarea: Federația se gândește serios să-l demită pe Mihai Stoichiță. S-au făcut pași serioși în acest sens, o negociere financiară.

Hotărărea s-ar fi luat după ce au fost consultați mai mulți membri ai Comitetului Executiv și după ce diferite personaje din Federație au mers la Burleanu și au spus "Trebuie să facem treaba asta".

Știu că a fost contactat deja un om pentru a-i lua locul lui Mihai Stoichiță. Omul ăla e Ilie Dumitrescu, din informațiile mele. Apoi vor încerca să mai coopteze pe cineva din Generația de Aur, pentru partea de juniori, tineret, de la FRF. E vorba despre un fost mare internațional, care stă în Cluj. A fost în tribună la ultimul meci al naționalei, alături de un angajat al FRF.

E clar că vor să facă un pas pentru a-și spăla imaginea. Aflu că Gică Popescu le-ar fi spus foștilor colegi din Generația de Aur că n-ar fi corect și normal să se implice într-un proiect de-ale lui Burleanu în acest moment”, a spus Decebal Rădulescu, potrivit Digisport.

Burleanu îl vrea în continuare pe Edi la cârma naționalei

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a declarat, marţi, că va propune ca Edward Iordănescu să continue în funcţia de selecţioner al echipei naţionale a României, chiar dacă acesta nu şi-a atins obiectivul în Liga Naţiunilor şi a retrogradat prima reprezentativă în Liga C a competiţiei.

„Urmează la finalul acestei săptămâni, mai precis vineri, o şedinţă a Comisiei Tehnice, după care raportul acesteia va fi validat de Comitetul Executiv la începutul săptămânii viitoare. Astfel încât la tragerea la sorţi (n.r. - a preliminariilor EURO 2024) să ştim exact ce antrenor va avea echipa naţională a României. Eu pot să vă spun care e propunerea mea. Propunerea mea este de a continua cu Edi Iordănescu. În momentul de faţă avem o singură variantă. Nu ştim ce se va întâmpla în Comisia Tehnică sau în Comitetul Executiv. Eu am spus care e propunerea pe care o voi susţine. Dacă selecţionerul nu ar fi crezut că poate scoate maximum din aceşti jucători şi că poate duce naţionala la următorul turneu final, cu siguranţă nu ar fi fost o propunere cu care să mergem mai departe. Eu nu am avut nicio discuţie cu Edi în care el să nu continue să spere, să muncească, să aspire la maximum”, a spus Burleanu.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies