Balonul de Aur 2026 va fi acordat luni, pe 26 octombrie, la teatrul „London Palladium”. Va fi o ediție specială cu ocazia împlinirii a 70 de ani de la acordarea pentru prima oară a prestigiosului trofeu, organizată în premieră în capitala Angliei.
Adrian Mutu este ultimul fotbalist român care a fost nominalizat pentru cel mai râvnit trofeu din fotbal. În 2003, fostul atacant român s-a clasat pe locul 22, la egalitate cu Ronaldinho și Francesco Toldo.
Adrian Mutu: ”Eu l-aș vota pe Mbappe”
Acum, ”Briliantul” și-a ales favoritul pentru Balonul de Aur. Crede că acesta va merge la Kylian Mbappe, starul lui Real Madrid, dar vede, în același timp, și o posibilă surpriză.
”Eu l-aș vota pe Mbappe. L-aș vota din diferite considerente. Cred că e timpul lui, dar lupta e strânsă cu Yamal. Poate apărea surpriza Messi din nou”, a spus Mutu, într-un interviu acordat în exclusivitate pentru PRO TV și Sport.ro.
Rămâne de văzut ce se va întâmpla cu Mbappe, care a ajuns recent la 100 de goluri marcate pentru Real Madrid în 116 partide. Francezul a decis, duminică, ”El Clasico” împotriva Barcelonei, câștigat cu 2-1 de echipa lui Jose Mourinho, cu o ”dublă” a fostului campion mondial.
Lamine Yamal, favoritul cititorilor Marca
262.144 de cititori ai publicației spaniole Marca au votat fotbalistul pe care îl doresc câștigător al Balonului de Aur în 2026. Câștigătorul detașat al votului este Lamine Yamal (19 ani). Starul Barcelonei a strâns 30% dintre voturi, adică 78.663!
Rezultatul poate părea surprinzător, ținând cont de faptul că Marca este considerată o publicație apropiată de Real Madrid. Pe locul al doilea s-a situat Kylian Mbappe cu 18% din voturi (47.254). Podiumul este completat de către Fabian Ruiz cu 13% dintre opțiuni (33.773). Din top cinci mai fac parte Harry Kane (9%, 22.193 de voturi) și Lionel Messi (7%, 19.164 de voturi). Citește AICI clasamentul integral.