Mai multe județe, printre care și București, au anunțat cod roșu de ploi torențiale de marți, ora 21:00, până miercuri seara.
Cei de la ISU au făcut deja câteva recomandări populației, printre care și aceea de a evita activitățile în aer liber. Meciul de joi nu este, totuși, pus în pericol.
Arena Națională, pregătită pentru România - Moldova
Din informațiile obținute de Sport.ro, acoperișul Arenei Naționale este tras, astfel că gazonul nu va fi afectat de ploile care au luat cu asalt țara noastră. Suprafața de joc nu se prezintă, oricum, excelent, dar va fi în condiții decente la ora partidei.
Totuși, vremea neprietenoasă poate pune în pericol asistența. Este greu de crezut că suporterii vor lua cu asalt stadionul, dacă ploile vor continua și în cursul zilei de joi.
Surprizele lui Mircea Lucescu pentru meciurile cu Moldova și Austria
Nicușor Bancu (Universitatea Craiova) este out de la națională pentru aceste meciuri, astfel că variantele pentru postul de fundaș stânga sunt Raul Opruț (Dinamo) și debutantul Kevin Ciubotaru (FC Hermannstadt)!
Alți debutanți convocați de Mircea Lucescu sunt Răzvan Sava, portarul lui Udinese din Serie A, israelianul Lisav Eissat (Maccabi Haifa), Ștefan Baiaram (Universitatea Craiova) și, în sfârșit, Cătălin Cîrjan (Dinamo)!
Quasi-debutanți sunt și Vlad Dragomir (Pafos) și Louis Munteanu (CFR Cluj), fiecare cu un singur meci la națională.
Jucătorii convocați de selecționerul Mircea Lucescu pentru meciurile cu Moldova și Austria
PORTARI: Ionuț RADU (Celta de Vigo | Spania, 4/0), Ștefan TÂRNOVANU (FCSB, 3/0), Răzvan SAVA (Udinese | Italia, 0/0);
FUNDAȘI: Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania, 33/1), Cristian MANEA (FC Rapid 1923, 25/2), Andrei BURCĂ (Yunnan Yukun | China, 43/1), Virgil GHIȚĂ (Hannover 96 | Germania, 5/0), Bogdan RACOVIȚAN (Raków | Polonia, 4/0), Mihai POPESCU (FCSB, 5/1), Lisav EISSAT (Maccabi Haifa | Israel, 0/0), Alexandru CHIPCIU (Universitatea Cluj, 47/6), Raul OPRUȚ (Dinamo, 4/0), Kevin CIUBOTARU (Hermannstadt, 0/0);
MIJLOCAȘI: Marius MARIN (Pisa | Italia, 33/0), Vladimir SCRECIU (Universitatea Craiova, 4/0), Răzvan MARIN (AEK Atena | Grecia, 70/12), Vlad DRAGOMIR (Pafos | Cipru, 1/0), Dennis MAN (PSV | Țările de Jos, 39/10), Olimpiu MORUȚAN (Aris Thessaloniki | Grecia, 16/1), Ianis HAGI (Alanyaspor | Turcia, 47/6), Florin TĂNASE (FCSB, 23/5), Cătălin CÎRJAN (Dinamo, 0/0), Ștefan BAIARAM (Universitatea Craiova, 0/0), Valentin MIHĂILĂ (Caykur Rizespor | Turcia, 31/5), Alexandru DOBRE (FC Rapid 1923, 4/0);
ATACANȚI: Louis MUNTEANU (CFR Cluj, 1/0), Daniel BÎRLIGEA (FCSB, 4/1), David MICULESCU (FCSB, 4/0).