Arsenal a trecut cu 2-0 de Bayer Leverkusen, după 1-1 în Germania, în optimile de finală ale Champions League.
Golurile ''tunarilor'' au fost înscrise de Eberechi Eze (36) şi Declan Rice (63), dar MVP-ul meciului a fost portarul nemților, Janis Blaswich.
Veteranul de aproape 35 de ani a salvat nu mai puțin de 10 goluri, raportul șuturilor pe spațiul porții fiind 13-2 pentru Arsenal!
Sofascore l-a desemnat jucătorul partidei și l-a notat cu 9.1.
Încă un meci foarte bun făcut de Aleix Garcia, ex-Dinamo
La nemți a jucat tot meciul și spaniolul Aleix Garcia, fostul mijlocaș central al lui Dinamo.
Ibericul a avut din nou o evoluție foarte bună - nota 7.1 de la Sofascore (95% precizia paselor), cea mai mare dintre toți jucătorii de câmp ai lui Leverkusen, alături de Exequiel Palacios, notat și el cu 7.1.
Rezultatele și marcatorii din returul optimilor Champions League
Marţi:
(+) Sporting Lisabona - Bodo/Glimt 5-0
Au marcat: Goncalo Inacio 34, Pedro Goncalves 61, Luis Javier Suarez 78 - penalty, Maximilian Araujo 92, Rafael Nel 120+1.
În prima manşă: 0-3.
(+) Arsenal - Bayer Leverkusen 2-0
Au marcat: Eberechi Eze 36, Declan Rice 63.
În prima manşă: 1-1.
Chelsea - (+) Paris Saint-Germain 0-3
Au marcat: Hvicea Kvaraţhelia 6, Bradley Barcola 15, Senny Mayulu 62.
În prima manşă: 2-5.
Manchester City - (+) Real Madrid 1-2
Au marcat: Erling Haaland 41, respectiv Vinicius Junior 22 - penalty, 90+3.
Cartonaş roşu: Bernardo Silva (City) 20.
În prima manşă: 0-3.
Echipele precedate de semnul (+) s-au calificat în sferturile de finală.
Miercuri:
19:45:
FC Barcelona - Newcastle United (1-1 în tur)
22:00:
Bayern Munchen - Atalanta (6-1 în tur)
Liverpool - Galatasaray (0-1 în tur)
Tottenham Hotspur - Atletico Madrid (2-5 în tur).