Cu secția de fotbal reînființată în 2017, Steaua București nu a reușit să își obțină juridic dreptul de promovare în Superligă, chiar dacă „militarii” ar fi trebuit să ajungă de două ori în primul eșalon din punct de vedere sportiv.
Opinia lui Adi Popa despre problemele de la CSA Steaua
Steaua nu a reușit să treacă de la forma de organizare de drept public la cea de drept privat, iar Adi Popa și-a exprimat opinia cu privire la situația divizionarei secunde.
Popa a explicat că, din punctul său de vedere, problema nu este legată de forma de organizare, ci de felul în care iau deciziile anumite persoane din cadrul clubului. El a precizat și că investitorii nu vor să se asocieze cu Steaua pentru a evita un conflict juridic cu Gigi Becali.
Popa: „Unii nu vor să intre într-un scandal ”
„(n.r.- despre ce se poate face ca forma de organizare a CSA Steaua București să permită promovarea în Superligă din Liga 2) Forma de organizare există și există de foarte mult timp din 2017. Nu ar fi o problemă forma de organizare, ci persoanele care să dea cu semnătura sunt din punctul meu de vedere o problemă. Atât ele, cât și un investitor serios care să vină cu o ofertă și să se plieze pe noua formă de organizare.
(n.r.- despre faptul că a apărut un investitor pentru Steaua) Eu nu am auzit așa ceva, a apărut doar în vorbe. Când apare un investitor se află la discuții și semnează. Ori dacă în trei, patru luni nu a existat o discuție la minister sau club înseamnă că nu există. Adică, așa judec eu.
(n.r.- de ce nu se semnează pentru ca Steaua să devină club privat și de ce nu apare un investitor) Nu vă pot eu răspunde, e foarte ciudată situația. Probabil unii nu vor să intre într-un scandal de genul, pentru că, vă dați seama, oricine ar intra, ar intra indirect și într-un conflict cu Gigi Becali. Probabil anumiți oameni nu vor să își riște un business sau să își ia o problemă pe cap și preferă să stea liniștiți”, a declarat Adi Popa, la VOYO SPORT LIVE, pe VOYO SPORT 1.
Cu doar 11 puncte în 13 etape, Steaua București ocupă în prezent locul 16 în Liga 2.









