Echipa din Ghencea a bifat o nouă stagiune de Liga 2. Deși echipa a evoluat din nou în play-off-ul competiției, forma de organizare a clubului o menține captivă în eșalonul secund, așa cum s-a întâmplat și în sezoanele precedente.

Radu Miruță, ministrul Aoărării Naționale, a fost cel care s-a implicat activ în problema promovării Stelei în ultimele luni și i-a invitat, public, pe investitori să se alăture proiectului din Ghencea.

Adi Popa, despre promovarea Stelei: ”N-aș fi crezut”

În cele din urmă, se pare că Steaua se preăgtește pentru un nou sezon fără drept de promovare. Adi Popa (37 de ani), care a ajuns la final de contract cu ”militarii” în această vară, spune că nu s-ar fi așteptat la un astfel de deznodământ.

„Când am fost la primele discuții cu domnul ministru, în februarie-martie, n-aș fi crezut că va fi încă un an fără drept de promovare. A picat Guvernul, s-a întâmplat ce s-a întâmplat. Se pare că se întâmplă.

Toată lumea e supărată, dar nu mai ține de mine absolut nimic”, a spus Adi Popa, în exclusivitate pentru PRO TV și Sport.ro.

În sezonul recent încheiat, Steaua a prins play-off-ul și a încheiat pe locul cinci, cu 49 de puncte. În contextul în care ”militarii” și FC Bihor nu au avut drept de promovare, Chindia, ultima clasată din play-off, a beneficiat de ultimul loc de baraj, acolo unde a fost învinsă la penalty-uri de Farul Constanța.

Daniel Oprița a acceptat să-și continue ”mandatul” la Steaua, dar a impus o clauză prin care poate pleca oricând, liber, fără nicio pretenție, în cazul în care va primi o ofertă tentantă de la nivelul Superligii.

Daniel Oprița, patru promovări și un baraj în șapte ani la Steaua

În cei șapte ani petrecuți la clubul din Ghencea, Oprița a bifat patru promovări (dacă punem la socoteală cele două ”blocate” de forma de organizare a clubului) și un sezon încheiat pe loc de baraj pentru promovarea în primul eșalon.

În cariera sa, Daniel Oprița le-a mai pregătit în cariera sa pe Metalul Reșița, Juventus București, FC Voluntari și CS Mioveni.