Visul Stelei de a juca în SuperLiga se amână! Situația politică blochează ambițiile „militarilor”

Visul Stelei de a juca în SuperLiga se amână! Situația politică blochează ambițiile „militarilor” Liga 2 CSA Steaua, mesaj dur după ce FRF a blocat-o pe Corvinul în Liga 2 + înțepătura: ”Fotbalul are nevoie de Steaua în prima ligă”

Demiterea recentă a Guvernului oprește temporar demersurile administrative prin care CSA Steaua spera să obțină dreptul de a promova în prima ligă.

Echipa din Ghencea a bifat o nouă stagiune de Liga 2. Deși echipa a evoluat din nou în play-off-ul competiției, forma de organizare a clubului o menține captivă în eșalonul secund.

Deși existau promisiuni recente, făcute la aniversarea a 40 de ani de la câștigarea Cupei Campionilor Europeni, privind facilitarea actelor necesare pentru schimbarea statutului, situația politică a pus întregul proces pe pauză. Potrivit ministrului Apărării Naționale, Radu Miruță, lipsa unui executiv cu puteri depline împiedică adoptarea măsurilor legale de care gruparea roș-albastră are nevoie chiar acum.

„Nimeni nu poate întoarce (n.r. drumul Stelei spre Liga 1), doar că a fost o moțiune de cenzură PSD-AUR în Parlament, iar actualul Guvern nu mai poate lua unele decizii, printre care și cele de care are nevoie Steaua. Cel mai devreme când un Guvern va avea drepturi depline va putea să decidă. A picat Guvernul, deciziile necesare nu pot fi luate legal. Apoi, când un privat va vrea să se asocieze”, a transmis ministrul printr-un mesaj postat în mediul online.

Variantele rămase pentru echipa din Ghencea

Statutul actual de instituție de drept public, aflată în subordinea Ministerului Apărării, interzice participarea clubului pe prima scenă a fotbalului românesc. Pentru a depăși acest blocaj de durată, Steaua are teoretic la dispoziție două scenarii.

Prima opțiune vizează modificarea Legii Sportului, un demers care s-a confruntat deja cu numeroase obstacole și reacții ferme pe scena publică. A doua cale legală o reprezintă schimbarea formei de organizare a secției de fotbal, prin asocierea cu o entitate privată sau prin privatizare.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!