Toate indiciile din ultima perioadă duceau către un transfer al lui Drăgușin în Italia, acolo unde și-a început cariera. Dorit de Juventus, se pare că fundașul român va ajunge la Fiorentina.
Jurnalistul italian Nicolo Schira scrie că Drăgușin s-a înțeles deja cu gruparea toscană. Cele două cluburi s-au înțeles deja în privința unui împrumut cu obligație de cumpărare, așa cum anunță și jurnalistul Fabrizio Romano pe Twitter.
Radu Drăgușin s-a înțeles cu Fiorentina!
În ultima perioadă s-a zvonit că Tottenham ar vrea să renunțe definitiv la Radu Drăgușin, în contextul în care Roberto de Zerbi pregătește o reconstrucție masivă după salvarea de la retrogradare. Suma pe care londonezii ar urma să o solicite pentru fundașul român este de aproximativ 20 de milioane de euro.
La fel ca Tottenham, și Fiorentina a avut emoții în sezonul precedent pentru salvarea de la retrogradare, chiar dacă este una dintre echipele cu pretenții la cupele europene în Serie A. În cele din urmă, gruparea viola a încheiat sezonul pe locul 15, cu 42 de puncte, și vrea să-și întărească lotul pentru a se bate din nou pentru un loc în prima parte a clasamentului.
Radu Drăgușin cunoaște foarte bine fotbalul italian. A fost crescut de Juventus, iar în cariera sa a mai evoluat pentru Sampdoria, Salernitana și Genoa, reușind să strângă 40 de meciuri în Serie A, dar și 38 în Serie B.
Costel Pantilimon: ”Mi-aș dori să rămână în Premier League”
Invitat la emisiunea ”Poveștile Sport.ro”, Costel Pantilimon (39 de ani), fost campion al Angliei cu Manchester City, spunea că și-ar fi dorit ca fundașul român să rămână în Premier League, chiar și la o altă echipă.
„Din punctul meu de vedere, mi-aș dori să rămână în Premier League, la Tottenham sau la altă echipă. Ceea ce îți dă Premier League, în momentul de față, cred că este unic la nivel mondial.
Expunerea, calitatea fotbalului, ceea ce poți învăța în Premier League mi se pare extraordinar, dar trebuie să fie el mental pregătit să rămână în continuare în Anglia”, a spus Pantilimon, la emisiunea ”Poveștile Sport.ro”.
În sezonul trecut, Drăgușin a evoluat în doar 11 meciuri pentru Tottenham, după ce o accidentare gravă l-a ținut departe de teren o perioadă îndelungată. Fundașul de 24 de ani este cotat la 16 milioane de euro și are 30 de selecții în naționala României, pentru care a înscris un gol.