ASA Tg. Mureș a anunțat deja că fostul internațional Gabriel Tamaș va ocupa funcția de manager executiv, plecând de la Concordia Chiajna unde era director sportiv. Eusebiu Tudor a fost păstrat în funcția de antrenor principal, dar au fost făcute și schimbări importante la nivel de lot.

Marius Cioiu și Raul Haiduc, singurele noutăți din lot  

Până acum, mureșenii au anunțat două noutăți, transferul lui Marius Cioiu (CSM Reșița / 26 de ani / mijlocaș dreapta) și revenirea lui Raul Haiduc (23 de ani / atacant), care în sezonul trecut a reușit promovarea în Liga 2 alături de Știința Poli Timișoara.

Clubul a prelungit înțelegerile cu Ciprian Biceanu, Cosmin Bîrnoi, Robert Geantă, Florin Iacob, Zsombor Demeter, Serges Ekollo și Okan Chatziterzoglou, în timp ce Marian Manea (SCM Râmnicu Vâlcea), Antonio Cruceru (FC Bihor), Cristian Măgerușan, Vlad Bogdan (Chindia Târgoviște), George Ganea, Samuel Major, Cristian Ciobanu, Florin Bejan, Tudor Oltean și Raul Rotund (revenit la FC Dinamo, club de la care fusese împrumutat), au plecat.

Au pierdut primul amical al verii

"Roș-albaștrii" s-au reunit pe 22 iunie, iar în perioada următoare echipa va efectua un cantonament la Brașov. ASA are programate și șase partide de verificare, cu CSC Șelimbăr (0-2 / 4 iulie), CSL Ștefăneștii de Jos (8 iulie), Petrolul (10 iulie), SC Popești Leordeni (14 iulie), Metaloglobus (17 iulie) și Gloria Bistrița (25 iulie). 

Prima etapă a sezonului Liga 2, ediția 2026-2027, este programată pentru 1 august. În sezonul trecut, ASA a terminat sezonul regulat pe poziția a șaptea, cu cinci puncte mai puțin decât Steaua București, ocupanta ultimului loc de play-off. Ulterior, au câștigat Grupa A a play-out-ului, la o lungime peste Metalul Buzău. 

Foto - FC ASA Tg. Mureș (FB)