Petrolul Ploiești atacă promovarea cu un jucător din naționala Bosniei!

Petrolul Ploiesti bosnia liga 2 Marius Cioiu Vedran Vrhovac Fotbal intern
SPORT.RO
Data publicarii: Vineri 04 Februarie 2022, 15:10
Data actualizarii: Vineri 04 Februarie 2022, 15:22

Pe lângă ex-iugoslav, prahovenii au adus și un mijlocaș din Liga 1, care și-a reziliat contractul cu Academica Clinceni.

Marius Iulian Cioiu şi Vedran Vrhovac au ajuns în cantonamentul din Antalya al echipei Petrolul Ploiești, cei doi fiind integraţi, de joi, în programul de pregătire al liderului Ligii a II-a, informează site-ul oficial al prahovenilor.

Marius Cioiu (22 de ani) s-a despărţit, în această iarnă, de Academica Clinceni, echipă pentru care bifase 16 prezenţe şi un gol marcat în actuala ediţie a Ligii 1 Casa Pariurilor.

Putând evolua atât ca mijlocaş central, cât şi în banda dreaptă, Cioiu a ajuns la Academica în vara anului trecut, venind de la Viitorul Pandurii Tg. Jiu.

Vrhovac a fost convocat la prima reprezentativă a Bosniei în luna decembrie a anului trecut

La rândul său, Vedran Vrhovac (23 ani) este un jucător născut la Busovaca, în Bosnia-Herțegovina, dar având şi cetăţenie croată.

Fundaş central, Vrhovac (1,87 m) a jucat, în ultimul an şi jumătate, pentru Zeljeznicar Sarajevo, în prima ligă bosniacă, adunând pe parcursul acestui sezon 17 prezenţe, toate ca titular.

Cu o apariţie în naţionala „U21” a Bosniei, dar şi cu o selecţie la prima reprezentativă, fiind rezervă la un joc amical cu SUA (19 decembrie 2021), Vrhovac a mai evoluat, de-a lungul carierei, pentru NK Novigrad (Croaţia), NK Vitez (Bosnia) şi NK Celic Zenica (Bosnia), totalizând 98 de meciuri în prima divizie din Bosnia.

Tot ca o noutate, în Antalya a ajuns, între timp, şi fundaşul central Marian Huja, acesta reluându-şi antrenamentele alături de coechipierii săi.

News.ro

Foto: Facebook - FC Petrolul Ploiești

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!