Adi Popa și președintele lui Csikszereda au discutat după declarațiile aprinse după meciul direct: "M-am simțit jignit"

csa steaua Adi Popa Csikszereda Zoltan Szondy Liga 2
SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 24 August 2022, 20:59
Data actualizarii: Miercuri 24 August 2022, 22:05

CSA Steaua a suferit un eșec drastic pe teren propriu contra celor de la Csikzereda, scor 0-4, în runda a treia din Liga 2.

Pe durata meciului, fanii Stelei au avut scandări xenofobe la adresa Ungariei, iar arbitrul Claudiu Marcu a decis să întrerupă confruntarea în minutul 72. 

La finalul partidei, președintele Csikszereda a vorbit despre evenimentele petrecute în tribune, dar și despre declarațiile făcute de Adi Popa, care ar fi spus că astfel de scandări sunt normale.

"Practic, acest băiat numit Popa, a demonstrat nu numai că e un fotbalist foarte slab, ci și un mincinos. Pentru că nimeni de la Csikszereda nu a insultat românii", ar fi spus Zoltan Szondy.

Adi Popa a lămurit conflictul cu președintele Csikszereda

"A fost neplăcut, încă ne resimțim. După tsunami, încă mai vin valuri. La 4-0 ce pot să mai spui? N-am fost noi, atitudinea noastră a lăsat de dorit, am discutat între noi să îndreptăm. Nu este normal ca la Steaua să se întâmple așa ceva. Acum nu rămâne decât să arătăm că a fost un accident. Faptul că nu avem dreptul la promovare nu ar trebui să reprezinte o scuză.

Am vorbit cu domnul Zoltan, pentru că m-am simțit jignit. Declarațiile dânsului au fost scoase din context, am rezolvat-o ca doi oameni maturi, a fost pur și simplu o neînțelegere. Ce vină au jucătorii că în tribună se strigă așa ceva? Cu ce pot controla ei?", a declarat Adi Popa la DigiSport.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!