Președintele lui Csikszereda îl jignește pe Adi Popa: "Un mincinos și un fotbalist foarte slab! Steaua va fi pedepsită"

Csikszereda Adi Popa csa steaua liga 2 Zoltan Szondy Liga 2
SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 24 August 2022, 17:49
Data actualizarii: Miercuri 24 August 2022, 17:46

CSA Steaua a suferit un eșec drastic pe teren propriu contra celor de la Csikzereda, scor 0-4, în runda a treia din Liga 2.

Pe durata meciului, fanii Stelei au avut scandări xenofobe la adresa Ungariei, iar arbitrul Claudiu Marcu a decis să întrerupă meciul în minutul 72. Imediat, a fost făcut un apel la stația de amplificare, iar căpitanul Bogadn Chipirliu a mers la galerie pentru a le transmite suporterilor să înceteze cu acest tip de scandări. Ulterior, partida s-a reluat.

Zoltan Szondy, președintele lui Csikszereda, îl jignește pe Adi Popa

Într-un interviu acordat azi pentru szekelyhon.ro, Zoltan Szondy, președintele lui Csikszereda, îl jignește și îl acuză pe Adi Popa, jucătorul Stelei, că ar fi spus după meci că astfel de scandări sunt normale.

De asemenea, oficialul formației din Miercurea Ciuc este convins că Steaua va fi sancționată pentru scandările fanilor.

"Adrian Popa a spus după meci că astfel de scandări sunt perfect normale pentru că asta facem și noi. Practic, acest băiat numit Popa, a demonstrat nu numai că e un fotbalist foarte slab, ci și un mincinos. Pentru că nimeni de la Csikszereda nu a insultat românii.

Jumătate din conducerea Federației a fost la meci. Au văzut că meciul a fost întrerupt, cred că și observatorul a trecut în raport asta. Sunt convins că Steaua va fi pedepsită", a spus Zoltan Szondy, potrivit sursei citate.

Adi Popa: "Nu este normal ce s-a întâmplat, dar prea se pune accent pe asta"

Totuși, Adi Popa nu ar fi spus că astfel de scandări ale suporterilor Stelei sunt normale, ba din contră. Totuși, jucătorul de la CSA Steaua a subliniat că "se exagerează" și "prea se spune accent pe asta".

"Se exagerează, nu sunt de acord cu scandările xenofobe. Mie la Slatina mi-au luat familia și m-au făcut în toate felurile, nu a zis nimeni nimic. Așa e la fotbal. S-au întâmplat acele lucruri cu premierul Ungariei, s-a cântat imnul (n.r. – imnul Ținutului Secuiesc) la hochei și nu s-a luat nicio măsură.

Când noi spunem ceva, se exagerează. Când se întâmplă din partea cealaltă, e o normalitate. Nu este normal, dar prea se pune accent pe asta", a declarat Adi Popa, după meciul cu Csikszereda, potrivit Digisport.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!