Farul Constanţa a făcut spectacol duminică, în etapa a 24-a din Superliga, administrând a patra înfrângere stagională echipei antrenate de Filipe Coelho. Deși „marinarii” au obținut o victorie clară împotriva primei clasate, Ianis Zicu s-a arătat extrem de nemulțumit de calendarul aglomerat, acuzând faptul că echipa sa este obligată să joace din trei în trei zile, fără un timp adecvat de refacere.
„Cinci zile, cinci zile, cinci zile la ei. Eu nu... îmi dă de gândit pentru că nu e normal. Ar trebui să avem cel puțin, dacă prindem o dată la 3 zile, după aia să avem la 4 zile. Noi jucăm duminică, miercuri, sâmbătă. Din punctul meu de vedere este ceva care nu... mă depășește. Ar trebui să fie măcar un minim de echidistanță când se programează jocurile”, a spus Ianis Zicu la finalul meciului.
„A doua oară acasă batem liderul”
Tehnicianul a ținut să-și laude elevii pentru modul în care au desfăcut apărarea Craiovei, o echipă care nu încasase gol în precedentele patru runde.
„(n.r. - Dinamo e) un adversar foarte, foarte bun, care vine după o partidă... semi-eșec acasă. Vom face și noi unele modificări pentru că avem și o deplasare la Slobozia foarte grea și trebuie să vedem ce jucători vom recupera până la ora jocului, pentru că astăzi au alergat, au muncit, au întâlnit adversarul acesta foarte puternic, Craiova, și cred eu că trebuie să-i felicităm cu toții. Suporterii să fie mulțumiți, pentru că a doua oară acasă batem liderul. După ce am bătut Botoșaniul, nu știu, 10 jocuri fără înfrângere – și de atunci Botoșaniul a intrat într-o zonă mai periculoasă – așa și acum, am bătut o echipă care nu primise gol de 4 jocuri. Și nu numai că a primit, astăzi a încasat 4”, a mai spus Zicu.
De asemenea, Zicu a explicat absența importantă a lui Ionuț Larie. Căpitanul Farului a devenit indisponibil chiar în dimineața jocului: „Da, a fost cu o oră jumate înainte de a veni la stadion... dimineață s-a trezit cu o problemă la spate și am decis că e mai bine să nu riscăm cu el astăzi, să vedem ce putem face până miercuri. Dacă nu, să-l avem măcar sâmbătă.”
În urma acestui rezultat, Universitatea Craiova rămâne lider cu 46 de puncte, dar simte presiunea celor de la Dinamo şi Rapid, ambele cu câte 45 de puncte. Farul a acumulat 34 de puncte şi ocupă locul 10.