Dinamo este singura echipă fără victorie în play-off și are nevoie disperată de un rezultat pozitiv pentru a păstra contactul cu locurile fruntașe din Superligă. Va avea, însă, o misiune dificilă. Pe Arena Națională vine liderul U Cluj, singura echipă cu patru victorii din patru.
Rezervă în ultimele partide din campionat, Devis Epassy revine în echipa de start a lui Dinamo pentru această partidă. Este una dintre surprizele lui Zeljko Kopic pentru acest meci.
Suspect de o accidentare care i-ar da bătăi de cap, George Pușcaș, atacantul în care Dinamo își pune mari speranțe, este rezervă și în această partidă, în locul său fiind titularizat Alexandru Pop.
Dinamo - Universitatea Cluj, ora 21:00 | Echipele de start:
- Dinamo: Epassy - Sivis, Boateng, Stoioanov, Opruț - Soro, Gnahore, Cîrjan - Mazilu, Pop, Karamoko
- Rezerve: Roșca, Musi, Milanov, Cr. Mihai, Tarbă, Caragea, Toader, Duțu, Pușcaș, Țicu, Armstrong, Mărginean
- Universitatea Cluj: Gertmonas - Mikanovic, Cristea, Coubis, Chipciu - Bic - Mendy, Drammeh - Stanojev, Lukic, El Sawy
- Rezerve: Lefter, T. Coșa, Capradossi, Silva, Codrea, Pall, Gheorghiță, Nistor, Macalou, Fabry, Postolachi, A. Trică
În actuala ediție de campionat, echipa gazdă se bazează pe evoluțiile sigure de pe teren propriu, unde a adunat până acum opt victorii, cinci remize și doar trei înfrângeri. De cealaltă parte, ardelenii se prezintă cu un avantaj statistic clar la meciurile disputate în deplasare.
Cu 11 succese obținute din postura de vizitatori, clujenii au cea mai bună performanță din ligă la acest capitol. Mai mult, au marcat în 15 din cele 17 deplasări, reușind să înscrie cel puțin două goluri în nouă dintre acestea.
Potrivit palmaresului general din campionat, echipele s-au întâlnit de 103 ori. Dinamo a câștigat 55 de partide, în timp ce Universitatea Cluj și-a adjudecat 24 de confruntări, iar alte 24 de jocuri s-au terminat la egalitate.