VIDEO EXCLUSIV „Cel mai bun jucător român!” Gigi Becali îl elogiază pe Tavi Popescu și îl compară cu Neymar

SPORT.RO
Data publicarii: Luni 07 Martie 2022, 11:35
Data actualizarii: Luni 07 Martie 2022, 12:45

Gigi Becali (63 de ani), în extaz după încă o evoluție foarte bună a lui Tavi Popescu.

„Perla” lui Gigi Becali a marcat un gol spectaculos în minutele de prelungire ale meciului cu FC Voluntari și a adus victoria trupei „roș-albastre”, scor 1-0.

Patronul FCSB îl compară pe Tavi Popescu cu Neymar și spune despre acesta că este, la ora actuală, cel mai bun fotbalist din România.

„Nu știu ce va face, eu știu doar așa. Tavi Popescu este cel mai bun din România la ora asta. Nu contează vârsta. Nu poți să-i iei mingea, driblează, pas de gol, gol. E genul lui Neymar, se apropie de el. Fii atent, o să poată să-l și depășească. Nu Neymar ăsta de acum, ci ăla care era.

Tavi Popescu nu e luat la echipa națională, el să-și ia adio, înseamnă că nu știe fotbal. Sau îi întunecă Dumnezeu mintea din răutate, nu știu dacă are, dar zic o ipoteză. Dacă nu-l ia, ori nu știe fotbal, ori are minte întunecată și va claca cum au mai clacat și alții care au făcut împotriva mea și au pierdut. Înseamnă că și el e de anticamera echipei naționale, dar uite că el a intrat în cameră, deși era în anticameră! Dacă el a zis, n-are rost... golul pe care l-a dat el aseară m-am sculat cu el. 

Niciodată în viața mea! Un singur gol mi-a rămas în imagine. Bourceanu în ultima secundă cu Rapid, dar pe ăla l-am uitat. Îmi mai rămăsese golul primit de noi de la Ludogorets, în ultimul minut. Ăla a fost negativ, dar ăsta a fost chiar mai intens. M-am culcat și vorbeam singur. Asemenea gol? I-am zis lui nevastă-mea. S-a minunat și ea. Eu spuneam: 'Ce faceți, bă?'. Vorbeam singur. Să se ducă și portarul, gata, e ultima fază. Când am văzut că dă pasă, am zis de ce nu centrează.

Revenind la Tavi Popescu, este cel mai bun jucător român la ora asta. Nu există ca el la ora asta. El niciodată nu e înlocuit. De ce? Pentru că el joacă încontinuu, niciodată nu iese din joc. Nu, el nu iese din joc, ci nu primește mingea. Iar când o primește, nu o pierde niciodată”, a pus Gigi  Becali la PRO X, în emisiunea „Ora exactă în sport”.

1.9 milioane de euro este cota de piață a lui Octavian Popescu, potrivit transfermarkt.com.

Șapte goluri și trei pase decisive a reușit Tavi Popescu în acest sezon al Ligii 1.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!