NEWS ALERT Vlad Chiricheș a decis dacă semnează sau nu cu FCSB

Vlad Chiriches Cremonese FCSB Superliga Vlad Chiricheș
SPORT.RO
Data publicarii: Marti 25 Iulie 2023, 08:06
Data actualizarii: Marti 25 Iulie 2023, 08:07

Gigi Becali l-a ofertat pe Vlad Chiricheș (33 de ani), fundașul devenit liber de contract după ce s-a despărțit de Cremonese.

După ce a retrogradat cu echipa sa în Serie B, căpitanul naționalei României și-ar fi dorit să găsească un alt angajament în străinătate, dar acest lucru nu s-a întâmplat.

Vlad Chiricheș semnează cu FCSB!

De mai bine de două săptămâni, Chiricheș are ”pe masă” oferta lui Gigi Becali, una incredibilă având în vedere salariile din Superliga României. 

Chiar în ziua în care FCSB a plecat la Sofia pentru meciul tur din Conference League cu CSKA 1948, fundașul a luat decizia finală: va semna cu vicecampioana României și va fi trecut ”pe ultima sută de metri” pe lista UEFA.

Chiricheș nu a făcut deplasarea alături de noii săi colegi la Sofia, astfel că, cel mai probabil, va fi la dispoziția lui Elias Charalambous pentru meciul din retur.

„Să vedem, dacă acceptă oferta făcută. El depinde de mai mulți factori, de calificare mai departe. Dacă nu a semnat nu putem să trecem, astăzi vă spun că nu a semnat”, s-a limitat să spună Gigi Becali, în cursul zilei de luni, când a fost întrebat despre situația fundașului.

VIDEO - Declarațiile lui Gigi Becali

În 2013, Vlad Chiricheș a devenit cel mai scump jucător transferat de la o echipă din campionatul României. Tottenham l-a cumpărat pentru 9,5 milioane de euro, o sumă-record la acea vreme.

Vlad Chiricheș e cotat la 900.000 de euro, conform site-urilor de specialitate, și a evoluat de-a lungul carierei sale la echipe precum FC Ardealul, Curtea de Argeș, Benfica U19, Pandurii, FCSB, Tottenham, SSC Napoli, Sassuolo și Cremonese.

La Cremonese, Vlad Chiricheș a bifat 17 apariții, nu a reușit să marcheze niciun gol și nici să paseze decisiv în vreo situație. Peste 1000 de minute a îmbrăcat fundașul central tricoul clubului care a retrogradat la finele sezonului trecut.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!