După o carieră de succes în fotbal, Florin Gardoș a decis să continue în fenomen. Acesta a fost cooptat de către Chindia Târgoviște, echipă care se află pe prima poziție în Liga 2.

Florin Gardoș răspunde criticilor, după ce Chindia a urcat pe primul loc

Așa cum v-a obișnuit, VOYO SPORT LIVE propune cele mai interesante subiecte din fotbalul românesc și nu numai. În ediția de miercuri, 11 noiembrie, Cristi Pintea i-a avut în platou pe Florin Gardoș și Cristi Pulhac.

Florin Gardoș ocupă funcția de manager la Chindia. De la numirea sa în ianuarie 2026, clubul a avut rezultate, ratând la mustață promovarea în SuperLiga la baraj. În actualul sezon, formația din Târgoviște a impresionat, ocupând primul loc în Liga 2.

După ce a fost instalat, Florin Gardoș a devenit ținta mai multor atacuri din partea presei locale. Întrebat despre acest aspect, fostul internațional a expus că există datorii la Chindia, dar majoritatea sunt din trecut, cu mult timp înainte să fie instalat.

Totuși, managerul general de la Chindia s-a arătat deranjat de faptul că nu este sunat în legătură cu subiectele apărute în presă, în condițiile în care a fost întotdeauna deschis la dialog. Revenind la datorii, Florin Gardoș a transmis că acestea se ridică la 1 milion de euro, însă nu se pune problema insolvenței.

„(n.r. - E susținere în oraș?) Da, sportiv suntem foarte bine. Atmosfera e extraordinară la echipă. Sunt, e adevărat că puțini, câțiva care nu suportă să vadă că echipa are succes și lucrurile merg bine. Apar fel și fel de articole, mai ales de când am ajuns pe primul loc. Acum, că am ajuns pe primul loc, reies toate problemele și datoriile clubului.

(n.r. - E vreo problemă?) O fostă angajată ne-a cerut insolvența, dar nu se pune problema. Clubul are datorii, să ne înțelegem. Clubul are datorii de aproape un milion de euro. Sunt datorii și din 2023, și din 2022. Sunt datorii mai vechi.

Brusc, fix când am venit noi, eu am venit în ianuarie 2026, ele ies la iveală. Eu distribui mai bine banii, nu cum se făcea înainte, și apar fel și fel de articole. Pe mine mă deranjează că unele dintre ele apar și în presa centrală. Mi s-ar părea normal să fiu sunat, tot timpul am fost deschis cu presa.

Aș vrea să fiu sunat înainte și întrebat de anumite lucruri. Unele sunt foarte tendențioase. De exemplu, după meciul pe care l-am câștigat și am urcat pe primul loc... Chindia, pe primul loc, dar părăsită de suporteri. Noi avem a doua medie de spectatori din Liga 2.

Clubul are niște datorii, nu e niciun fel de secret! Sunt două echipe în insolvență în SuperLiga, dar totul e așa amplificat la noi! Eu nu am drept de semnătură în club, eu nu fac angajări în zona administrativă. Eu mă ocup de prima echipă, de fotbal! Patronul îmi dă un buget, iar eu negociez”, a declarat Florin Gardoș, la VOYO SPORT LIVE.