VIDEO Care George Pușcaș? Gol din voleu al lui Malcom Edjouma pentru Bari, în timp ce atacantul român a rămas pe banca de rezerve

Malcom Edjouma bari Cremonese George Puscas giuseppe iachini Stranieri
SPORT.RO
Data publicarii: Sambata 06 Aprilie 2024, 08:32
Data actualizarii: Sambata 06 Aprilie 2024, 08:37

Bari a pierdut și cu Cremonese și a ajuns în zona periculoasă a clasamentului din Serie B.

Cu George Pușcaș rămas pe banca de rezerve și cu Malcom Edjouma (ex-FCSB) intrat pe teren în minutul 67 și marcator, Bari a pierdut pe teren propriu vineri seara, 1-2 cu Cremonese în etapa cu numărul 32 din Serie B.

Deși lipsit de variantă pentru postul de vârf împins, antrenorul Giuseppe Iachini nu l-a folosit deloc pe Pușcaș, foarte slab în runda precedentă, când a fost schimbat la pauză.

Edjouma a fost cel care a redus din diferență în prelungiri (1-2 în minutul 90+2), după o prestație consistentă, golul fiind o mică bijuterie.

”A arătat efort și determinare, foarte bun și la finalizare”, a scris Tuttomercatoweb, care l-a notat pe fostul mijlocaș al lui FCSB cu 6,5.

Iar Bari Today a apreciat ”voleul frumos cu dreptul de la gol”.

Bari e pe 14, aproape de zona de retrogradare, unde se anunță o luptă acerbă în acest final de sezon.

Antrenorul Giuseppe Iachini, nemulțumit de George Pușcaș: ”A ajuns doar la câteva mingi!”

În etapa precedentă, a 31-a, Bari a încheiat la egalitate partida cu Modena, scor 1-1.

George Pușcaș a început partida ca titular, dar atacantul României nu a reușit să iasă în evidență, lucru ce l-a făcut pe antrenorul Giuseppe Iachini să îl înlocuiască la pauza meciului.

La finalul meciului, Iachini a fost întrebat despre decizia de a-l înlocui pe  internaționalul român, iar tehnicianul român a răspuns fără să stea pe gânduri.

”Pușcaș s-a întors doar de trei zile și a ajuns doar la câteva mingi. Asta m-a făcut să îl înlocuiesc imediat. Pe final, am vrut să pun trei atacanți, dar din cauza problemelor cu Di Cesare și Maita, am fost nevoit să păstrez sistemul”, a spus Iachini.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!