Fostul arbitru FIFA, Marius Avram, a analizat momentele cheie și a oferit o perspectivă clară asupra deciziilor luate de centralul Florin Andrei.
Remiza albă de pe Cluj Arena a lăsat un gust amar în tabăra rapidistă, care a ratat șansa de a urca pe primul loc în Superliga. Frustrarea a atins cote maxime în finalul partidei, când oaspeții au solicitat penalty în două rânduri, însă de fiecare dată arbitrul a lăsat jocul să continue.
Un penalty la limită, celălalt exclus
Expertul în arbitraj Marius Avram a disecat ambele faze și a ajuns la o singură concluzie certă. Prima controversă a apărut în minutul 88, la un duel între Antoine Baroan și Jonathan Cisse. Fostul arbitru este de părere că Rapid ar fi putut beneficia de o lovitură de pedeapsă, contactul decisiv având loc chiar pe linia careului.
"După cum știm, când ținerea începe în afara careului și se termină în careu, arbitrul trebuie să acorde penalty. Aici, pare că ținerea se termină în suprafață de pedeapsă și eu aș înclina să zic că este deasupra liniei. (...) Dacă ar fi să trag o linie perpendiculară, aș spune că ținerea se termină fix pe linia careului, dar nu pot să bag mâna în foc, și atunci evit să dau un verdict clar, 100%", a explicat Avram la Digisport.
În privința celei de-a doua faze, petrecută un minut mai târziu, verdictul său a fost însă categoric. La lovitura liberă executată de Christensen, mingea l-a lovit în mână pe Andrei Artean, aflat în zid, însă Avram susține că decizia de a nu acorda penalty a fost corectă.
"El nu este obligat să-și lipească mâinile, să le pună la spate, așa stă orice om, e o poziție normală. Un alt element e că mingea îi dă mâna pe spate, deci nu a avut intenție, pentru că dacă avea, strângea mâna și bloca șutul. Aici nu trebuie acordată lovitură de la 11 metri!", a punctat fostul oficial.