FCSB are deja asigurat locul la barajul pentru Conference League, acolo unde o va întâlni, cel mai probabil, pe FC Botoșani. Dacă se va impune în prima partidă, campioana en-titre va juca în finală, în deplasare, cu echipa de pe locul patru din play-off.

Gigi Becali a fixat ca obiectiv pentru finalul acestui sezon calificarea în cupele europene, performanță care ar salva, într-o oarecare măsură, sezonul după ratarea calificării în play-off.

Valeriu Iftime îi răspunde lui Becali: ”FCSB nu e deloc de speriat”

Deranjat de faptul că Becali este convins că va juca finala barajului, Iftime răspunde și spune că FCSB nu este ”deloc o echipă de speriat acum”. În play-out, Botoșaniul a reușit să învingă echipa antrenată atunci de Mirel Rădoi, scor 3-2.

„Vă dați seama că ne deranjează pe toți. Toți românii care au un pic de bun simț și se uită la declarațiile domnului Becali, par așa ieșite din altă lume, dar n-ai ce-i face, așa e dânsul. Eu sper să n-ajungă acolo, să câștigăm noi și să mergem mai departe.

Bravează și intră într-o altă zonă, era picat în play-out și a spus că nu contează, că va juca în cupele europene. Merge pe zona asta în care totul e un câștig, ceea ce nu e deloc așa. Până la urmă, FCSB-ul se luptă în play-out și nu joacă cu echipele mari, iar aici vor avea două meciuri grele. 

Să dea Dumnezeu să joace cu noi, le va fi foarte, foarte greu, iar dacă ne vor bate pe noi nu va fi ușor nici următorul meci. FCSB-ul nu e deloc o echipă de speriat acum, deloc. Mai ales după faptul că n-au antrenor, că domnul Becali strulubăiește la echipă așa cum crede că o face”, a spus Valeriu Iftime, în exclusivitate pentru Sport.ro.

FCSB, Botoșani și Csikszereda rămân în lupta pentru barajul de Conference League

Miza celor de la FCSB în acest final de sezon este obținerea primului loc din play-out, care asigură statutul de gazdă la primul baraj pentru Conference League, unde adversară va fi o altă formație din play-out.

Cu două meciuri rămase pentru FCSB - cu Unirea Slobozia și Hermannstadt, ambele aflate în lupta pentru evitarea retrogradării - formația roș-albastră rămâne cu 36 de puncte, iar FC Botoșani, următoarea echipă cu licență europeană, se poate apropia la doar două lungimi în cazul în care va învinge Farul, la Constanța, sâmbătă.

  • În ultimele două etape, FC Botoșani va mai înfrunta Petrolul (acasă) și Csikszereda (deplasare). 

Teoretic, și Csikszereda păstrează șanse pentru calificarea la barajul de Conference League, însă are nevoie de un joc favorabil al rezultatelor și de o victorie în meciul direct cu FC Botoșani, din ultima rundă.

  • Deși se află pe locul 8, UTA Arad nu a obținut licența UEFA și nu va putea juca la barajul de Conference League.