La doar câteva ore după ce Ioan Ovidiu Sabău și-a prezentat demisia, în urma înfrângerii cu FC Botoșani, scor 0-2, conducerea clubului a ajuns la un acord de principiu cu un nume cu rezonanță în fotbalul românesc: italianul Cristiano Bergodi.
Liber de contract din 2024, după despărțirea de Rapid, tehnicianul din Cizmă este pregătit pentru o nouă revenire în Superliga.
Sabău a cedat după 5 etape fără victorie
Plecarea lui Sabău a venit pe fondul unei perioade negre pentru "șepcile roșii", care au ajuns la cinci partide consecutive fără succes în campionat. Eșecul de sâmbătă seara, înregistrat pe teren propriu în fața liderului surpriză FC Botoșani, i-a fost fatal tehnicianului care sezonul trecut a dus echipa în Conference League. Ultima bucurie a clujenilor în campionat data de la finalul lunii august, un 1-0 obținut în deplasare cu Unirea Slobozia.
Clubul a oficializat rapid despărțirea, printr-un mesaj postat pe canalele oficiale. "În urma solicitării formulate în această seară de antrenorul Ioan Ovidiu Sabau, FC Universitatea Cluj a acceptat rezilierea, pe cale amiabila, a contractului. Decizia luată de comun acord urmează să fie formalizată în cel mai scurt timp. FC Universitatea Cluj îi mulțumește lui Ioan Ovidiu Sabău pentru munca depusă la club în acest mandat, încununată cu calificarea în Conference League la finalul sezonului trecut", a transmis gruparea ardeleană.
Soluția găsită de oficialii clujeni este un antrenor cu o vastă experiență în România. Potrivit informațiilor Digisport, Cristiano Bergodi și-a dat deja acordul să preia echipa. Italianul, care a venit prima dată în țara noastră în 2005, la FC Național, este un fin cunoscător al Superligii, unde a mai pregătit echipe precum CFR Cluj, Poli Iași, FCSB, Rapid, FC Voluntari, Universitatea Craiova și Sepsi.