După câteva zile de negocieri, CFR Cluj l-a prezentat oficial pe Kurt Zouma. Francezul este unul dintre fotbaliștii cu cele mai importante CV-uri care au evoluat vreodată în campionatul României.
"Șoc" și "bizar", cuvintele folosite de The Sun după ce Kurt Zouma a semnat cu CFR Cluj
Liber de contract după aproximativ un deceniu petrecut în fotbalul englez și o experiență de un sezon în Arabia Saudită, la Al Orobah, Zouma i-a uimit pe jurnaliștii britanici de la The Sun. "Șoc" și "bizar" au fost cuvintele alese de celebrul tabloid pentru a descrie mutarea stoperului francez câștigător de Champions League și Premier League.
"Zou ce?! Kurt Zouma, transfer bizar în România, după ce fostul star de la Manchester United și Arsenal l-a convins să facă pasul", a titrat The Sun.
"Mutare șoc pentru Kurt Zouma, în România, la CFR Cluj. Fostul fundaș de la Chelsea și West Ham a purtat discuții cu clubul din Superliga în ultima săptămână. Zouma a semnat acum un contract pe doi ani și există și opțiunea unui sezon suplimentar.
Mutarea lui Zouma la Cluj a fost parțial facilitată de Mikael Silvestre, cel care urmează să fie noul director sportiv al clubului, fost star la Arsenal și Manchester United", au mai scris britanicii.