Supărată foc, Dinamo a scris doar două cuvinte după ce a fost răpusă de Rapid în derby

Supărată foc, Dinamo a scris doar două cuvinte după ce a fost răpusă de Rapid în derby Superliga Dinamo - Rapid / Foto Sport Pictures

Dinamo - Rapid s-a încheiat 0-2.

”Câinii” au primit vizita giuleștenilor pe Arena Națională duminică seară, în derby-ul etapei cu numărul 13 din sezonul regulat al Superligii României.

La capătul celor 90 de minute, Rapid s-a impus cu 2-0, grație autogolului lui Eddy Gnahore (minutul 59) și grație reușitei lui Cristi Manea (minutul 74).

Echipa din ”Grant” a evoluat în inferioritate numerică din minutul 68, după ce Cătălin Vulturar a văzut cartonașul roșu. El intrase la pauză în locul lui Robert Bădescu.

Supărată foc, Dinamo a scris doar două cuvinte după ce a fost răpusă de Rapid în derby

Mâhnită de rezultat, Dinamo a postat o singură fotografie pe rețelele social media după derby-ul de pe Arena Națională și a scris doar două cuvinte: ”Scor final”.

În secțiunea de comentarii, fanii ”câinilor” și-au arătat susținerea față de trupa lui Zeljko Kopic: ”Capul sus, băieți!” sau ”Nu uitați, avem nouă meciuri fără înfrângere!”, sunt câteva mesaje.

Zeljko Kopic, replică tăioasă după derby: ”Vă rog! Nu pot să fac asta”

”Vă rog, nu pot să vorbesc despre un vinovat, atunci când echipa câștigă și echipa pierde. Apoi, aproape că n-am pierdut de trei luni. Acum, nu pot să dau vina pe cineva anume pentru acest rezultat. 

Nu pot să mă plâng de atitudinea jucătorilor. Au alergat, s-au luptat, au vrut să câștige, dar n-au reușit. Mai avem multe meciuri și sperăm că, pe viitor, vom fi mai eficienți. 

Am avut șansele noastre, dar, în final, ei au înscris și noi nu. Koljic a avut o intervenție excelentă la faza din prima repriză. Pe scurt, n-am înscris, când am avut ocazia, și asta e tot”, a explicat antrenorul.

Publicitate
ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!