Rapid tocmai a finalizat cea mai spectaculoasă mutare de pe piața transferurilor, în mercato de iarnă! Sport.ro a explicat aici în ce stadiu se află legitimarea lui Olimpiu Moruțan.
Iminenta sosire a mijlocașului sub comanda lui Costel Gâlcă obligă clubul giuleștean la un efort financiar destul de mare. Pentru că, potrivit Fanatik, patronul Dan Șucu a acceptat să-i dea lui Moruțan un contract de 500,000 de euro pe sezon. Ceea ce înseamnă că jucătorul va încasa aproape 42,000 de euro pe lună. Un salariu imens pentru nivelul din România!
„La Aris, avea 1,6 milioane pe doi ani“
Chiar dacă va câștiga foarte bine, la Rapid, revenirea în țară l-a obligat pe Moruțan să accepte o micșorare salarială drastică.
„La Aris, avea 1.6 milioane pe doi ani. La Rapid, nu poate să ajungă la suma respectivă, dar a vrut să vină. A vrut să vină la o echipă dragă, a vorbit și cu Angelescu (n.r. – acționarul Rapidului, Victor Angelescu), știe despre ce e vorba, au insistat rapidiștii atât de mult. Acum, depinde de el. La Aris, avea un salariu de 750.000 pentru primul an și 850.000 pentru al doilea. A renunțat la niște bani pentru a juca meci de meci și pentru a prinde echipa națională“, a explicat Ioan Becali.