Situație incredibilă în Superliga! Antrenorul secund, numit interimar, „pricipalul” n-a primit nici măcar un telefon

Ionut Badea FC Arges Marius Croitoru Superliga Ionuț Badea
SPORT.RO
Data publicarii: Duminica 12 Martie 2023, 14:19
Data actualizarii: Duminica 12 Martie 2023, 14:43

FC Argeș a rămas fără antrenor principal după despărțirea de Marius Croitoru, demis din cauza rezultatelor slabe înregistrate de echipă.

Conducerea clubului FC Argeş l-a numit interimar pe Dragoș Radu, „secundul” lui Ionuț Badea, ceea ce l-a contrariat pe fostul jucător și antrenor al piteștenilor, care susține că nu a fost căutat de niciun oficial al echipei.

„Am vorbit de curând cu Dragoș Radu, secundul meu. E un mare semn de întrebare pentru mine că antrenorul secund e interimar, iar principalul nici măcar nu a fost sunat. Nu cred că se va concretiza ceva în ceea ce mă privește, dar trebuie să iei în calcul orice ofertă”, a spus Ionuț Badea la Digisport.

  • Ionuț Badea

Decizia oficialilor clubului FC Argeș este una cel puțin ciudată dacă luăm în calcul faptul că alături de Ionuț Badea clubul a reușit să promoveze în două rânduri în Liga 1.

Badea a promovat-o de două ori pe FC Argeș

Prima oară s-a întâmplat în sezonul 2006-2007 când Ionuț Badea a renunțat la echipamentul sportiv și a trecut pe bancă, reușind să o promoveze pe FC Argeș în prima ligă în sezonul următor.

În 2019, Badea a revenit la FC Argeș și a reușit să-i califice pe piteșteni în prima ligă, însă a fost demis după doar câteva meciuri în Liga 1, lăsând echipa pe ultimul loc.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!