Radu Drăgușin, analizat la sânge de un fost „secund” al naționalei României după debutul la Tottenham

radu dragusin Ionut Badea Tottenham Stranieri Radu Drăgușin | Getty Images
SPORT.RO
Data publicarii: Marti 16 Ianuarie 2024, 09:44
Data actualizarii: Marti 16 Ianuarie 2024, 09:45

Ionuț Badea, fost „secund” al lui Anghel Iordănescu și al lui Christoph Daum la naționala României, a analizat jocul lui Drăgușin după primul meci în tricoul lui Tottenham.

Sosit la Tottenham, Radu Drăgușin a debutat pentru Spurs după doar două zile, jucând zece minute în meciul cu Manchester United din etapa cu numărul 21 din Premier League, scor 2-2.

Badea crede că Radu Drăgușin va deveni foarte repede titular la Tottenham.

„Statistic vorbind, Drăgușin are procentaj de sută la sută la pase corecte. E greu să îi faci o evaluare, e bine că a intrat să simtă puțin ce înseamnă savoarea acestui campionat. Nu e puțin lucru să debutezi pe Old Trafford. Ăsta a fost un bonus pentru noi.

Cert este că în momentul în care introduci un fundaș central în minutul 85, chiar dacă vrei să închizi jocul, asta spune multe despre ideea lui Postecoglou pentru ce înseamnă viitorul apropiat al lui Tottenham. Cred că Drăgușin va începe să joace de la început cât de curând”, a spus Ionuț Badea, potrivit Digisport.

Manchester United - Tottenham 2-2

Rasmus Hojlund a deschis scorul în prima repriză, în minutul trei, cu un eurogol, în timp ce Richarlison a restabilit egalitatea în minutul 19 al partidei.

Ulterior, Hojlund i-a pasat decisiv lui Marcus Rashford în minutul 40. Englezul a reușit să-l învingă fără nicio problemă pe portarul lui Tottenham, Vicario.

În repriza secundă, Rodrigo Betancur a primit un assist de la debutantul Timo Werner și a dus scorul la 2-2, blocând, astfel, tabela de marcaj încă din minutul 46.

Manchester United - Tottenham 2-2

Manchester United: Onana - Wan-Bissaka, Varane, Evans, Dalot - Eriksen, Mainoo - Garnacho, Fernandes, Rashford - Hojlund; Rezerve: Forster, Austin, Royal, Drăgușin, Dorrington, Donley, Santiago, Bryan

Tottenham Hotspur: Vicario - Porro, van de Ven, Romero, Udogie - Skipp, Betancur, Hojbjerg - Johnson, Richarlison, Werner; Rezerve: Bayindir, Heaton, Kambwala, Martinez, Casemiro, Forson, McTominay, Pellistri, Antony

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!