S-a spart gheața la FC Botoșani - FCSB! Nu s-a mai întâmplat așa ceva de mai bine de doi ani

S-a spart gheața la FC Botoșani - FCSB! Nu s-a mai întâmplat așa ceva de mai bine de doi ani Superliga

Înfrângerea cu 3-1 de la Botoșani, a cincea din acest sezon de Superligă, a adus căderea campioanei pe locul 13, cu doar 7 puncte.

Pe terenul moldovenilor, Mykola Kovtalyuk a reușit o performanță pe care nu o mai bifase de peste doi ani: o „dublă” într-un meci oficial. 

Ultima o dată când atacantul ucrainean marca de două ori într-o singură partidă se întâmpla pe 25 august 2023, într-un 5-1 pentru FC Dila Gori împotriva celor de la Shukura, în prima ligă din Georgia. Atunci, Kovtalyuk era titular și juca toate minutele.

Nu s-a mai întâmplat așa ceva de mai bine de doi ani

De altfel, perioada petrecută la Dila Gori rămâne cea mai prolifică din cariera lui. În tricoul georgienilor, atacantul de 1,91 metri a înscris 48 de goluri și a oferit 10 pase decisive în 95 de meciuri.

  • Kovtalyuk sărbătorind victoria cu FCSB

Venit la Botoșani în vara acestui an, după ce negocierile pentru transferul lui Jordan Gele de la FCSB au picat, Kovtalyuk a fost o soluție de avarie pentru Leo Grozavu. S-a dovedit însă inspirată: ucraineanul a marcat de trei ori în doar câteva minute jucate. A înscris prima dată cu CFR Cluj, într-un 3-3 spectaculos, și a reușit „dubla” cu FCSB, în victoria cu 3-1 care i-a trimis pe moldoveni pe locul secund.

Interesant este că Mykola Kovtalyuk nu a bifat niciun meci întreg pentru Botoșani până acum. A strâns câteva minute cu Rapid, FC Argeș și Csikszereda, o repriză cu CFR și 24 de minute cu FCSB.

Publicitate
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!