La flash-interviu, Rui Duarte, antrenorul gazdelor, a susținut că rezultatul de egalitate înregistrat este total nedrept pentru echipa sa.
Rui Duarte, tranșant după Oțelul - Sepsi 1-1
„Este nedrept, total nedrept rezultatul! Am controlat tot jocul. Prima repriză a fost uimitoare, am avut trei-patru şanse clare de a marca şi trebuia să înscriem. Ei au produs doar cornere şi faze fixe, în timp ce noi am jucat bine.
În a doua repriză, am încercat să marcăm primii, iar ei au înscris la prima ocazie. Este nedrept. Am încercat să forţăm lucrurile, să schimbăm jocul, dar rezultatul este nedrept.
Trebuie să credem în continuare în munca noastră, să fim uniţi, să muncim mult în timpul săptămânii, iar soarta se va schimba. Sunt lucruri pe care le putem îmbunătăţi, pentru că producem ocazii clare de a marca, dar trebuie să luăm decizii mai bune. Am avut 21 de şuturi, am încercat de 21 de ori. Statistica este doar statistică, iar drumul este lung.
Duarte: „Îi înţeleg pe suporteri şi vreau să fim uniţi până la final”
Putem îmbunătăţi anumite lucruri, dar nu sunt fericit cu rezultatul. Echipa Oţelul a fost mai bună. Vrem să câştigăm şi încercăm să fim mai buni. În timpul săptămânii muncim pentru a progresa, dar fotbalul este uneori aşa, iar soarta se mai schimbă. Cred în munca mea şi nu sunt îngrijorat de nimic.
Îi înţeleg pe suporteri şi vreau să fim uniţi până la final. Vreau ca ei să creadă în continuare, pentru că fotbaliştii îşi doresc să câştige, aleargă şi ştim că ne putem îmbunătăţi. Jucătorii sunt capabili. De când am venit, am avut probleme.
Andrezinho joacă având anumite riscuri, putând evolua doar 15 minute, iar în cazul lui nu ne-am putut asuma riscuri. La fel şi în cazul lui Kazu. Vrem ca ei să fie mai buni, dar au existat accidentări. Nu sunt scuze, ci fapte. Este imposibil să concurezi dacă nu ai competiţie în interiorul lotului”, a spus Rui Duarte.



























