Pentru olteni au marcat David Matei (minutul 21) și Al Hamlawi (minutul 27), în timp ce Bodișteanu a înscris în minutul 51 pentru botoșăneni.
Ștefan Baiaram, ”mesaj” pentru Gică Hagi după victoria cu FC Botoșani: ”Are strategia lui!”
Universitatea Craiova s-a impus cu scorul de 2-1 în fața celor de la FC Botoșani în etapa a 14-a din Superliga României.
După meci, Ștefan Baiaram, care a contribuit cu pasa decisivă la golul lui Al Hamlawi, a recunoscut că se gândește deja la Egnatia din Conference League. De altfel, Baiaram a mărturisit că se gândește și la o posibilă convocare la echipa națională.
”Este o victorie importantă. Știam că dacă vom câștiga, vom urca pe primul loc, sperăm să rămânem acolo în continuare. Au fost două reprize diametral opuse, dar mă bucur că am câștigat, că ne-am creat ocazii în prima repriză. Din păcate, în repriza a doua nu am avut constanță.
Cu cât înaintăm în fiecare competiție, cu atât suntem mai obosiți, dar avem un lot mare, numeros. Mă simt bine, sper să facem și joi un meci bun și să mergem mai departe. Putem depăși acea bornă pe viitor, avem o echipă foarte puternică, chiar dacă uneori pare că cedăm teren.
Anul trecut am ieșit dramatic din Europa, tot orașul își dorește să mergem mai departe. Sunt sigur că dacă vom câștiga joi, vom avea o șansă foarte mare. Este un program încărcat, dar avem un lot valoros, foarte numeric.
Fiecare jucător își dorește să fie la echipa națională, domnul Hagi are strategia lui. Dacă vom merge, vom da totul pentru echipa națională”, a spus Ștefan Baiaram după meci.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News














