VIDEO EXCLUSIV Rareș Ilie, "sclipirea" de care are nevoie România. Viorel Hizo, mărturisire impresionantă. „Jucătorii care prind scânteia sunt rari”

SPORT.RO
Data publicarii: Marti 05 Iulie 2022, 11:01
Data actualizarii: Marti 05 Iulie 2022, 12:04

Reprezentativa României a pierdut toate meciurile de la Campionatul European U19, iar Rareș Ilie nu a impresionat prea mult.

Viorel Hizo a disputat peste 100 de partide în tricoul lui Rapid și a vorbit în exclusivitate la Ora Exactă în Sport, despre Rareș Ilie și performanța sa negativă de la selecționata under 19 a României.

„Nu a fost peste media echipei, însă este foarte greu la jucătorii foarte tineri să ai așteptări din prima. Uitați, la echipa lui Mirel Rădoi, a fost o echipă extraordinară, dar la acea echipă nu am crezut că nu vor ajunge jucători români la echipele mari din Europa. Au ajuns unii, dar n-au confirmat. Este un semn de întrebare”, a precizat Hizo, pentru Pro Arena.

Viorel Hizo: „Rareș Ilie se va face fotbalist”

Întrebat despre potențialul extremei "vișiniilor", fostul portar a răspuns subit: „Mare”. Hizo a menționat că îl cunoștea dinainte pe Rareș Ilie și era convins de faptul că va ajunge un fotbalist experimentat. 

„Da! (n.r. O să ajungă la o echipă mare). De când l-am văzut prima dată chiar discutasem cu Nicolae Grigore și i-am spus și lui că Rareș Ilie se va face fotbalist. E un jucător care are momente de sclipire și jucătorii care prind scânteia sunt rari”, a mai spus Viorel Hizo, la Ora Exactă în Sport.

Rareș Ilie, la Rapid

Tânărul fotbalist are deja o cotă pe piață în valoare de 1.30 milioane de euro, conform site-urilor de specialitate. Rareș Ilie a făcut pasul la echipa mare a lui Rapid în septembrie 2020, sezon în care a bifat 21 de apariții și a înscris trei goluri.

În stagiunea recent încheiată, fotbalistul a participat în 36 de partide, pentru giuleșteni, și și-a trecut în CV șase goluri în SuperLiga (Liga 1).

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!