Primul transfer al lui Adi Mutu la CFR. E vorba de un mijlocaș de națională 

Adi Mutu catalin vulturar cfr Transfer Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Luni 29 Ianuarie 2024, 07:46
Data actualizarii: Luni 29 Ianuarie 2024, 07:51

CFR Cluj - FC Voluntari, ultimul meci din etapa a 23-a, e azi, de la 20:00. 

CFR Cluj va face primele achiziții după ce l-a numit în funcția de antrenor pe Adrian Mutu. ”Briliantul” va solicita câteva transferuri până la terminarea perioadei de mercato.

Ardelenii vor face totul pentru a reveni cu șanse mari în lupta pentru titlu, acum diferența față de FCSB fiind tot mai mare de la o etapă la alta. Astfel, primul nume care poate ajunge la CFR Cluj după numirea lui Adrian Mutu poate fi nimeni altul decât un fotbalist care a impresionat în Italia, în campionatele echipelor ”under”.

Un reputat jurnalist italian anunță interestul CFR-ului pentru Cătălin Vulturar

Jurnalistul italian Nicolo Schira a notat faptul că fosta campioană din Superliga României este interesată de tânărul Cătălin Vulturar, în vârstă de 19 ani, care în acest moment este legitimat la Lecce U19, unde este căpitan! Mijlocaș ca poziție în teren, Vulturar este și parte din echipa națională U21 a României, până acum bifând cinci meciuri, un gol și o pasă decisivă, toate în actuala campanie de calificare la EURO.

CFR Cluj a devenit interesată de Cătălin Vulturar și datorită evoluțiilor de la echipa de club, în acest sezon având 21 de meciuri, două goluri și patru pase decisive. Informația a fost confirmată de Nicolo Schira înainte de demiterea lui Andrea Mandorlini și numirea lui Adrian Mutu, însă e posibil ca ardelenii să fie în continuare interesați de aducerea lui Vulturar.

Cătălin Vulturar se încadrează și în regula ”under” din Superliga 

Poate că tânărul va ajunge la CFR Cluj sub formă de împrumut, mai ales că se încadrează și în regula ”under” din Superliga României, iar performanțele din Italia îl pot recomanda pentru a fi un jucător de bază în Ardeal, titular cert.

De serviciile mijlocașului se interesează și UTA, formație care l-a și crescut și de unde a plecat la Lecce.

Cătălin Vulturar, jucător născut în 2004, a fost transferat în octombrie 2020 de la UTA la Lecce, iar apoi a fost inclus de The Guardian în topul celor mai buni 60 de juniori Under 18 din lume!

"Vulturar este cel mai tânăr fotbalist care a evoluat într-un meci de divizia a doua din România. A debutat la UTA Arad la vârsta de 14 ani după ce antrenorii săi de la juniori au spus că era prea bun pentru nivelul la care juca.

Talentatul mijlocaş central a fost căpitanul tuturor naţionalelor de juniori ale României pentru care a evoluat”, au scris britanicii.

”În 2020, el s-a transferat la Lecce, în Italia, unde se antrenează acum cu prima echipă. Jucătorul de picior stâng a fost în probe la Liverpool şi Barcelona înainte de a veni oferta de la Lecce, ofertă care a fost suficientă pentru ca el să se despartă de echipa la care a jucat de când era copil", a mai precizat The Guardian în octombrie 2021.

Cătălin Vulturar, lăudat de publicația The Guardian

Din topul ”Next Generation 2021” realizat de britanici nu puteau lipsi Gavi (FC Barcelona), cel mai tânăr debutant la naționala Spaniei, sau Youssoufa Moukoko (Borussia Dortmund), cel mai tânăr debutant din Bundesliga.

Până acum, Vulturar nu a apucat să debuteze pentru echipa mare a lui Lecce, dar a fost în lot pentru câteva meciuri. Este lider la echipa sub 19 ani a italienilor, unde mai evoluează și alți români, portarul Alexandru Borbei, fundașul Răzvan Pașcalău și atacanții Rareș Burnete și Jason Kodor.

VIDEO Conferință de presă Adrian Mutu

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!