Universitatea Craiova renunță la Basilio Ndong (26 de ani), chiar înaintea meciurilor decisive din turul 3 preliminar al Conference League, împotriva slovacilor de la Spartak Trnava. 

Transferat în 2023 de la Start (Norvegia), Ndong a bifat doar un meci în acest sezon ( 65 de minute în eșecul cu FK Sarajevo, scor 1-2), în turul precedent al competiției europene.

Ndong pleacă de la Craiova înaintea „dublei” cu Spartak Trnava

Fundașul stânga nu a convins în tricoul oltenilor, iar concurența crescută pe post i-a fost fatală. Cu Nicușor Bancu titular de drept și Florin Ștefan adus de la Sepsi, Ndong a devenit a treia opțiune pentru Mirel Rădoi. 

Deși contractul său este valabil până în 2026, clubul va rezilia înțelegerea pe cale amiabilă, informează Fanatik.

Ndong a jucat în total 49 de meciuri pentru Craiova, însă doar 16 în sezonul precedent. A reușit o singură pasă decisivă, iar în actuala stagiune a fost rezervă neutilizată în toate cele trei meciuri de campionat.

Universitatea Craiova se pregătește de un nou duel tare, în deplasare cu CFR Cluj, apoi va începe lupta pentru grupele Conference League.