Gigi Becali a decis să nu îi prelungească înțelegerea atacantului camerunez, care expiră în luna decembrie, iar fotbalistul are deja două variante pentru următoarea perioadă de mercato.

Potrivit Fanatik, Garita a primit două oferte din liga a doua a Chinei și este tentat să revină în Asia. Atacantul a fost mulțumit de experiența anterioară din campionatul chinez și este apreciat acolo.

Arnold Garita nu mai vrea să audă de Superliga

Jucătorul nu ia în calcul o altă formație din Superliga. Acesta și-a dorit să evolueze în România doar pentru FCSB, însă colaborarea cu echipa lui Gigi Becali nu a avut rezultatele așteptate.

Decizia conducerii a venit și după problemele medicale ale atacantului. Garita s-a accidentat în derby-ul câștigat de FCSB cu Rapid, scor 4-1, și a fost schimbat în minutul 42. Diagnosticul a fost de întindere a ligamentului la genunchi, iar fotbalistul riscă să nu mai joace până la finalul anului. DETALII AICI

În acest sezon, camerunezul a bifat nouă apariții pentru FCSB, în care a marcat un gol și a oferit o pasă decisivă. În total, a adunat 548 de minute în tricoul roș-albaștrilor.