Ardelenii l-au convins pe Alibek Aliev, vârf de 29 de ani, să semneze din postura de jucător liber de contract, după despărțirea de suedezii de la Osters.

Atacantul de 1,90 metri, născut la Makhachkala, în Rusia, dar cu cetățenie suedeză, a marcat deja în Superliga.

Reușita a venit împotriva FCSB, în victoria clară a CFR-ului, 4-1, pe Arena Națională. Vârful are în cont și o pasă decisivă livrată, în victoria cu 1-0 împotriva Oțelului Galați.

O căruță de bani! Ce salariu are Alibek Aliev la CFR Cluj

Transferul a fost posibil și datorită unui pachet financiar consistent. Potrivit GSP, Alibek Aliev câștigă 20.000 de euro pe lună la CFR Cluj, un salariu de top pentru nivelul Superligii. În plus, atacantul ar fi încasat și o primă de instalare de 50.000 de euro la semnătură.

Alibek a ajuns în România după mai mulți ani petrecuți în fotbalul suedez, unde a evoluat pentru cluburi precum Osters, FC Trollhattan, GAIS sau Orgryte. În afara Suediei, a mai jucat la CSKA Moscova II și FF Jaro, în Finlanda.

Cele mai bune perioade ale carierei le-a avut la Trollhattan, cu 50 de goluri în 87 de meciuri, și la Osters, unde a marcat de 25 de ori în 63 de partide.