Oficialul roș-albaștrilor a făcut o serie de afirmații surprinzătoare, prin care practic anticipează o victorie a giuleștenilor, dar subliniază că adevăratul obiectiv rămâne titlul, la fel ca în ultimele două sezoane.

Partida de duminică, din etapa a șasea, se anunță una de foc, mai ales după ce Victor Angelescu a transmis că Rapid mizează pe sprijinul a 30.000 de suporteri. În acest context, MM Stoica a avut o intervenție prin care a încercat să ia presiunea de pe umerii echipei sale, proaspăt calificată în play-off-ul Europa League.

Obsesia pentru trofee, nu pentru derby-uri

Managerul campioanei a amintit că, în ciuda rezultatelor slabe din meciurile directe, FCSB a fost echipa care a sărbătorit la finalul ultimelor două ediții de campionat.

"Rapid ne-a bătut pe unde ne-a prins şi noi ne clasam în faţa lor, am câştigat două campionate. Am câştigat un meci din şase, cred. Nu contează... Nu sunt genul care ar vrea să bată Rapid şi Dinamo şi nu mai contează altceva", a spus MM Stoica la PrimaSport.

Mai mult, oficialul FCSB a plusat cu o declarație-șoc, prin care a arătat că ar accepta oricând o umilință în fața rivalelor, dacă la finalul sezonului trofeul ajunge tot în vitrina clubului său: "Acum semnez că ne bat 4-0, 4-0, 8-0, 8-0 amândouă, dar tot noi să luăm campionatul. Noi vrem trofee şi participări în cupele europene".

Derby-ul dintre Rapid și FCSB se joacă duminică, de la ora 21:30, în etapa cu numărul șase din Superliga și va putea fi urmărit în format LIVE TEXT pe SPORT.RO.