Fundaşul Matteo Duţu a afirmat, vineri, la vizita medicală, că este sigur că noul antrenor al echipei de fotbal Dinamo, portughezul Nuno Campos, poate ajuta formaţia "alb-roşie" să îşi atingă obiectivul stabilit în viitorul sezon al Superligii.
Ce a declarat Matteo Duțu
"A fost un sezon frumos anul trecut, chiar dacă nu s-a terminat cel mai bine.
Normal că sunt nerăbdător să îmi întâlnesc noul antrenor. E un antrenor care ne poate ajuta cu experienţă pe care o are.
Obiectivul este un loc pe podium şi vom începe să lucrăm pentru asta începând de acum. Vom vedea dacă îl putem îndeplini.
Sper ca suporterii să fie alături de noi, aşa cum au fost şi în sezonul trecut şi sper să reuşim împreună să ne atingem obiectivul. Va fi o luptă grea, s-a văzut şi în sezonul trecut. Orice se poate întâmpla şi în sezonul regulat şi în play-off. Sunt sigur că va fi un sezon greu, dar vom face faţă", a declarat Duţu.
Referitor la plecarea lui Zeljko Kopic, Duţu a spus că se aştepta oarecum la o despărţire de tehnicianul croat.
"Se vorbea de mai mult timp despre plecarea lui Zeljko Kopic şi aveam în minte că s-ar putea schimba antrenorul, dar nu eram sigur. Când am citit dimineaţă că e oficial a fost un pic neaşteptat", a mai spus Duţu.
Dinamo, un nou început cu Nuno Campos
Clubul de fotbal Dinamo Bucureşti a anunţat la 7 iunie că a ajuns la un acord cu antrenorul portughez Nuno Campos pentru a prelua banca tehnică a echipei.
Noul antrenor al lui Dinamo a semnat o înţelegere pe o perioadă de două sezoane, până la data de 30 iunie 2028.
Nuno Campos îl înlocuieşte la Dinamo pe croatul Zeljko Kopic, care a pregătit echipa din 2023. Pe durata celor două sezoane şi jumătate, Zeljko Kopic a strâns un număr de 112 jocuri oficiale pe banca tehnică a echipei. Agerpres