Mario Camora, dezamăgit după golul din ultimele minute primit de CFR Cluj: „Noi nu am știut asta”

Mario Camora, dezamăgit după golul din ultimele minute primit de CFR Cluj: „Noi nu am știut asta” Superliga

CFR Cluj a remizat pe terenul lui Csikszereda, într-o restanță din etapa a cincea din Superliga.

CFR Cluj a deschis scorul prin Andrei Cordea în minutul 17, după ce a fost servit perfect de Louis Munteanu, dar Eppel a egalat în prima repriză și s-a intrat la cabine cu scorul de 1-1.

Ardelenii au revenit în avantaj după reușita lui Slimani din minutul 71, dar au fost egalați din nou din penalty, la ultima fază a meciului. Paszka a marcat din scăriță de la 11 metri și a stabilit scorul de egalitate.

Mario Camora, dezamăgit după remiza cu Csikszereda

Mario Camora a fost vizibil dezamăgit la finalul meciului și a explicat faptul că ardelenii ar fi putut să își asigure victoria dacă nu ar fi ratat mult pe finalul meciului.

Portughezul nu a văzut bine faza la care ciucanii au primit lovitură de la 11 metri.

Un meci bun, dar pe care trebuia să îl câștigăm. Mie nu mi s-a părut că există contact, dar sincer nu am văzut faza atât de bine.

Noi nu am știut să dăm al treilea gol și am avut două ocazii mari înainte de golul lor, de care nu vreau să zic că nu a fost, dar trebuie să mai văd o dată.

Cred că în ultimii doi ani am luat multe meciuri în care am luat gol la ultima fază și asta nu e bine. A fost un meci echilibrat, dar pe care noi trebuia să îl câștigăm.

Suntem la cinci puncte de play-off, avem încredere, dar vom avea un meci foarte greu la Ploiești pe care vrem să îl câștigăm.

Poate că e lipsa de încredere de vină, trebuia să legăm această victorie ca să fim aproape de un loc de play-off, dar noi am luptat și am încercat, dar sunt micile detalii care fac diferența.”, a spus Mario Camora.

În urma acestui rezultat CFR Cluj a urcat pe locul 11 în Superliga și a ajuns la 13 puncte, în timp ce Csikszerea a făcut nouă puncte și se află pe locul 15.

Publicitate
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!