Marcel Pușcaș, dezamăgit după Chindia - FCU 0-0: „S-au văzut absențele celor doi jucători!”

Chindia - FCU Marcel Puscas Superliga Superliga Marcel Pușcaș
SPORT.RO
Data publicarii: Marti 28 Februarie 2023, 20:54
Data actualizarii: Marti 28 Februarie 2023, 20:55

Cele două echipe s-au duelat în etapa cu numărul 28 din Superligă.

Chindia Târgoviște și FCU Craiova au împărțit punctele într-un meci fără prea multe ocazii. Oltenii au ratat șansa să se apropie și mai mult de Sepsi OSK în clasament, formație care se situează pe ultima poziție care duce în play-off-ul Superligii.

Marcel Pușcaș, dezamăgit după Chindia - FCU 0-0: „S-au văzut absențele celor doi jucători!”

Președintele de la FCU Craiova, Marcel Pușcaș, a vorbit după meci și a evidențiat faptul că se simte dezamăgit. De asemenea, oficialul oltenilor a precizat că absența lui Juan Bauza și accidentarea suferită de Vlad Achim, înlocuit în minutul 20 cu Samuel Asamoah, au fost cruciale pentru echipă.

„Este puțină dezamăgire, dar există și circumstanțe, pentru că a fost terenul așa cum a fost. Nu prea suntem obișnuiți cu terenuri de genul ăsta. Am avut o dominare, o posesie mai bună.

S-au văzut absențele lui Bauza și Achim, care a ieșit accidentat. Sunt jucători importanți. Nu cred că accidentarea e foarte gravă, dar a avut o problemă și înainte de joc și s-a resimțit în timpul primei reprize. Nu știu dacă este o încurcătură. E un rezultat de egalitate obținut în deplasare.

Nu mă interesează alte echipe, este problema lor. Noi trebuie să ne vedem de jocurile noastre. Mai avem două meciuri în campionatul regular și trebuie să obținem puncte. Mai sperăm (n.red. la punctele pierdute la ”masa verde” cu Sepsi), vom vedea ce va fi joi. Atunci se va da verdictul, în România”, a spus Marcel Pușcaș.

Chindia și FCU, în campionat

Echipa dirijată de Anton Petrea se află pe locul nouă în campionat, cu 31 de puncte după 28 de etape disputate. De cealaltă parte, trupa antrenată de Nicolo Napoli se situează pe șapte, cu 37 de puncte.

În următoarea etapă, Chindia Târgoviște se va duela cu CS Mioveni duminică, 5 martie, de la ora 13:00, iar FCU Craiova va primi vizita celor de la FC Botoșani sâmbătă, 4 martie, de la ora 17:00.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!