FCSB a ratat calificarea în play-off-ul Superligii, după ce FC Argeș s-a impus cu 1-0 în fața lui Dinamo pe Arena Națională.
Echipa patronată de Gigi Becali va evolua pentru prima oară în istorie în play-out.
Macalou, despre FCSB: „Suntem în play-off și lăsăm lumea să vorbească”
Fotbalistul din Coasta de Fildeș a înscris un gol superb în meciul cu FC Hermannstadt din Cupa României în urma unei acțiuni personale și a trimis-o pe ”U” Cluj în semifinalele Cupei României.
Issouf Macalou a „răsucit cuțitul în rana” FCSB-ului și a punctat înaintea duelului direct din campionat faptul că echipa lui s-a calificat în play-off, spre deosebire de adversara bucureșteană.
„Am fost foarte, foarte fericit, pentru că a fost foarte important să câștigăm acest meci. Cred că am început prost, dar pas cu pas am început să jucăm mai bine, și asta e cel mai important.
Este calitatea mea când sunt unu contra unu, stiu ca pot trece de adversar si sa dau genul asta de gol, am calitatea sa fac genul asta de actiune și sunt foarte fericit.
Este o foarte buna performanta pentru club, e foarte important pentru noi ca am ajuns in semifinala. Mergem in play-off si jucam pentru ambele trofee, Cupa și SuperLiga.
Lăsăm lumea să vorbească încă de la începutul sezonului, toată lumea vorbește așa. Ei cred că noi suntem echipa mai slabă (n.r. contra FCSB), dar acum suntem în play-off și lăsăm lumea să vorbească.
Vreau să câștigăm orice competiție în care jucam, asta e mentalitatea corectă dacă vrem să facem ceva la sfârșitul sezonului”, a declarat Macalou, potrivit digisport.ro.
”U” Cluj s-a impus în fața lui FC Hermannstadt, scor 2-1, într-un meci din sferturile Cupei României și s-a calificat în semifinalele competiției.
Pentru „Șepcile Roșii” au înscris Mendy (73') și Macalou (81'), în timp ce de la echipa sibiană a marcat Simba (52').
În urma acestei victorii, clujenii sunt primii calificați în semifinalele Cupei României și vor juca împotriva învingătoarei dintre FC Argeș și Gloria Bistrița.