Finanțatorul campioanei a povestit cum negocierile pentru atacantul celor de la CFR Cluj au fost influențate de o discuție telefonică neașteptată. Deși nu i-a rostit numele explicit, descrierea făcută de Becali duce clar către Marius Șumudică, tehnicianul cu care are o relație apropiată.

Latifundiarul din Pipera a explicat că a fost căutat marți noaptea, după meciul echipei naționale.

„M-a sunat aseară un prieten de-al meu după meciul României. Eu mă culcasem, că la ora 10-10:30 (PM) eu dorm. L-am sunat de dimineață și mi-a zis: «Bă, Gigi, ești fratele meu și te-am sunat». De ce m-ai sunat, i-am zis? Ca să-mi spună să nu cumva să dau mai mult de două milioane (de euro) pe Louis Munteanu”, a spus Becali la DigiSport.

„Omul se pricepe, a luat campionate”

Patronul FCSB a subliniat că ține cont de opinia interlocutorului său, descriindu-l pe Șumudică drept un specialist care a demonstrat valoare atât în România, cât și în Turcia.

„Nu vă spun numele, voi cam știți cine este. Antrenor și a câștigat și campionate în România. Omul se pricepe, a antrenat și prin străinătate, a avut performanțe, a calificat echipe în cupe europene și prin Turcia. E vorba că felul în care mi-a vorbit el, aia m-a deranjat. I-am închis, am început să râd”, a completat amuzat Becali.

Discuția vine în contextul în care transferul pachetului Munteanu - Emerllahu părea să se realizeze pentru suma de 4,5 milioane de euro, însă totul s-a blocat la pretențiile salariale ale atacantului, care ar fi solicitat nu mai puțin de 60.000 de euro lunar.