Cele două formații și-au dat întâlnire pe stadionul "Oțelul" din Galați în cadrul etapei #5 din Superliga României.
Scorul a fost deschis în prima repriză de către moldoveni prin Alex Ciobanu, iar Rapid avea să răspundă în actul secund prin Alex Dobre (60').
A fost egalitate de forțe la sfârșitul partidei iar giuleștenii au plecat către Capitală cu un punct în valiză.
Laszlo Balint a cerut transferuri
La finalul celor 90 minute, Laszlo Balint a venit la microfon și nu s-a ferit de declarații. Tehnicianul a făcut o analiză a meciului, a scos în evidență punctele care i-au tras echipa în jos și a cerut transferuri.
"Sentimente amestecate. Prima repriză a fost controlată de noi, chiar autoritar. Am marcat, chiar am avut o discuție cu băieții și le-am spus că vreau să câștigăm și repriza a doua. Noi am fost limitați pe bancă față de Rapid. Am pierdut agresivitatea la mijlocul terenului, parcă plutea golul, cum se spune. Este o realitate și o știm cu toții. Eu sunt convins că o să reușim să mai aducem 2-3 jucători.
E clar că avem nevoie de întăriri. Eu spun că puteam să pierdem, dar la fel de bine puteam să și câștigăm. Felicit echipa pentru disciplina tactică de care am dat dovadă. Mulțumesc publicului, un punct muncit. Costel (n.r. Gâlcă) a schimbat și l-a mutat pe Dobre în partea dreaptă, asta a contat. Am luat gol dintr-o situație ușor de gestionat. Dobre putea fi oprit", a spus Balint.
Rapid, pe locul doi în Superliga
În urma acestui meci, Rapid București ocupă poziția #2 în clasament, cu 11 puncte, în spatele Universității Craiova (13).
La poli opuși, Oțelul Galați ocupă locul nouă în Superliga României, cu șase puncte adunate dintr-o victorie, trei remize și un eșec.
Pentru Rapid urmează derby-ul cu FCSB (17 august), pe când Oțelul Galați va face deplasarea la nou-promovata FC Argeș (18 august).
Ambele partide vor putea fi urmărită în format LIVE TEXT pe site-ul www.sport.ro.