Italienii anunță: ”Dennis Man a intrat în istoria Parmei”

Dennis Man Parma Superliga Dennis Man, atacantul de la Parma / Foto: Profimedia
SPORT.RO
Data publicarii: Luni 04 Martie 2024, 16:58
Data actualizarii: Luni 04 Martie 2024, 16:58

Dennis Man (25 de ani) a semnat cu Parma în ianuarie 2021 și mai are contract valabil cu clubul din Serie B până la finele sezonului 2024/25.

Cotat la cinci milioane de euro, internaționalul român parcurge un sezon de vis la Parma. Are 10 goluri și cinci assist-uri înregistrate după 24 de apariții în sezonul în curs din Serie B.

Italienii anunță: ”Dennis Man a intrat în istoria Parmei”

Sâmbătă, Dennis Man a bifat o repriză în victoria din deplasare cu Ternana, scor 3-1, din etapa cu numărul 28 a eșalonului secund, iar italienii au remarcat imediat un detaliu inedit.

Fotbalistul român a ajuns la 100 de prezențe în echipamentul Parmei din toate competițiile, iar jurnaliștii de la Parma Live au titrat: ”Delprato și Man au intrat în istoria Parmei”.

”Au scris pagini din istoria clubului când ne-au îmbrăcat culorile. Românul a înscris 23 de goluri și a oferit 11 assist-uri până acum pentru Parma”, au mai punctat italienii.

Dennis Man a fost achiziționat de Parma pentru 11 milioane de euro, în ianuarie 2021, moment în care era cotat de site-urile de specialitate la 6.5 milioane.

Acum, internaționalul român valorează cinci milioane de euro, iar în martie 2021, la doar trei luni de la transferul său în Italia, Transfermarkt îl estima 11 milioane de euro.

Parma, în Serie B

Parma merge ceas în campionat, iar după 28 de etape a acumulat 59 de puncte și ocupă prima poziție. 17 victorii, opt remize și trei eșecuri au înregistrat elevii lui Fabio Pecchia.

În următoarea etapă, Parma o va întâlni vineri, 8 martie, de la ora 21:30, pe Brescia, în etapa cu numărul 29 din Serie B, pe ”Stadio Ennio Tardini”.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!