Deși Dinamo a bifat a doua înfrângere consecutivă în campionat, cedând la limită în fața lui FC Argeș, scor 0-1, optimismul rămâne ridicat în tabăra roș-albilor. Echipa condusă de Zeljko Kopic și-a asigurat pentru al doilea an la rând prezența în play-off, iar fostul mare internațional Ionel Augustin (70 de ani) este convins că gruparea din „Ștefan cel Mare” are forța de a se lupta pentru trofeul Superligii.

„Mie mi-a plăcut Dinamo și în eșecul cu FC Argeș. Jocul a fost bun, dar au existat și multe ratări. Adversarul s-a prezentat mai bine, a făcut presiune, a jucat avansat. Ce mai, piteștenii și-au dorit mai mult victoria și au reușit. Nu sunt îngrijorat, jocul lui Dinamo mi-a plăcut. Chiar dacă vorbim de a doua înfrângere la rând, iar ultimele 2-3 jocuri au fost modeste”, a spus Ionel Augustin, potrivit GSP.

Avertisment pentru rivala istorică

Trimisă în premieră în play-out cu o etapă înainte de înjumătățirea punctelor, FCSB va avea o misiune extrem de complicată, anticipează fostul atacant.

„Nuuu (n.r. - Dinamo nu a cedat intenționat meciul cu FC Argeș), hai să terminăm, nu se mai pune problema de așa ceva. Și Dinamo și-a dorit victoria, nu a tratat cu superficialitate partida. Dinamo arată bine, dar îi mai trebuie să marcheze goluri. Se vor motiva altfel în play-off și eu cred că vor trage la titlu. Adu-ți aminte că am zis de multă vreme asta. Lipsa de concentrare în fața porții face ca Dinamo să marcheze atât de puține goluri. Musi vrea foarte, foarte mult, ajunge ușor în fața porții, dar acolo la finalizare este blocat. 

Karamoko este bun de tot, are execuții, dar e nevoie de mai multă atenție la finalizare. Se grăbește. Pe Pușcaș îl cunosc bine, l-am avut la juniori, la lot, mi-a fost elev. Este un copil minunat. Trebuie să intre în ritm. Nu știu cât ne va ajuta în play-off, dar am o impresie bună despre el. Titlul cred că ni-l vom disputa noi, Dinamo, cu Craiova. Oltenii sunt favoriți, apoi «câinii», corect. Sincer, e mai bine fără FCSB în play-off, așa, Dinamo are mai mari șanse să câștige campionatul. Cu Steaua era mai complicat”, a explicat fostul fotbalist.

Referitor la parcursul pe care îl va avea trupa lui Gigi Becali în a doua jumătate a clasamentului, Augustin a adăugat:

„Îi va fi foarte, foarte greu în play-out. E mai periculos acolo decât în față, să se lupte pentru primele locuri. Or să vadă ei acolo! Toți vor să scape din zona roșie, de la retrogradare, se vor agăța de orice oportunitate. Dacă FCSB nu va fi concentrată, poate aluneca și ... Vor fi multe meciuri dure. Oricum, vom avea și un play-off, și un play-out mai multe decât interesante”, a încheiat dinamovistul.