Duminică seară a avut loc meciul dintre Dinamo și FC Argeș, pe Arena Națională, în etapa cu numărul 29 din sezonul regulat al Superligii României. La capătul celor 90 de minute, piteștenii s-au impus cu 1-0.

FC Argeș a ajuns, astfel la 49 de puncte. FCSB, cu un meci în minus, are 43. Și chiar dacă va câștiga în ultimele două etape, iar piteștenii vor pierde cu Unirea Slobozia, campioana tot va rata play-off-ul.

FC Argeș a învins-o pe FCSB și în tur și în returul sezonului regulat, iar în clasament contează meciurile directe. Astfel că, la egalitate de puncte între FC Argeș și FCSB, piteștenii au câștig de cauză.

Prima reacție a lui Gigi Becali după ce FCSB a ratat play-off-ul

După meci, Gigi Becali, patronul lui FCSB, a explicat că o să mai vorbească doar dacă echipa sa va prinde Conference League și că declarațiile de astăzi sunt singurele pe care le va oferi.

”De acum înainte, vorbesc doar dacă prindem Conference League. Altfel, nu mai vorbesc. Doar atunci mai vorbim, așa e frumos. Să știe toți. Gata!

Dacă intră în Conference, vorbesc din nou. Până atunci, să vorbească cei care merită. Eu mai vorbesc doar dacă intrăm în Conference. Până atunci, nu. Azi e ultima zi”, a spus Becali, potrivit gsp.