Daniel Pancu (48 de ani) a venit cu gânduri mari, la CFR Cluj, în noiembrie 2025, după mandatul mediocru al lui Andrea Mandorlini. În mod cert însă, nici măcar el n-a îndrăznet să viseze, în vreo secundă, la parcursul său actual pe banca „feroviarilor“.
Lui Mandorlini (65 de ani) i s-a arătat ușa după nouă partide în care a înregistrat 2 victorii, 5 egaluri și 2 înfrângeri. Italianul a lăsat CFR pe locul 13 (!) cu 13 puncte după 15 etape. În acel moment, sub CFR erau doar Hermannstadt și nou-promovatele Csikszereda și Metaloglobus.
CFR Cluj are, în premieră, zece victorii la rând în campionat
Nici instalarea lui Pancu nu anunța acel „șoc“, căutat mereu de conducătorii noștri, atunci când se produce o schimbare de antrenor.
Primele două partide ale fostului rapidist, la CFR, au însemnat două victorii (1-0 cu Unirea Slobozia și 3-0 cu Rapid), dar apoi a venit „dușul rece“: 0-3 pe terenul lui FC Argeș, în etapa a 18-a! Apoi, încă două rezultate lipsite de sclipire: 2-2 cu Metaloglobus în cupă și 1-1 pe terenul Craiovei în campionat.
După meciul din Bănie însă, CFR a crescut ca făt-frumos! Bilanțul din ultimele 11 întâlniri oficiale vorbește de la sine: 10 victorii (în campionat), 1 egal (în cupă). Cu un asemenea parcurs, formația din Gruia și-a asigurat locul în play-off – obiectiv ce părea compromis total! – de o maniera incredibilă.
E pentru prima dată în istoria modernă a CFR-ului în prima ligă, de după 2004, când ardelenii leagă zece victorii la rând în campionatul intern.
Dan Petrescu, pe bancă la precedentul „miracol“
Până la seria fantastică de acum, Dan Petrescu fusese ultimul antrenor care a înșirat victoriile, la CFR. Sub comanda sa, formația din Gruia a avut nouă meciuri câștigate la rând, între 25 octombrie 2021 – 19 decembrie 2021. La capătul acelui sezon, 2021-2022, CFR a și cucerit titlul. Dar cu mari emoții, la doar un punct de FCSB, după terminarea play-off-ului.
CFR Cluj, zece victorii succesive cu Daniel Pancu în campionat
*Etapa a 20-a: CFR – Csikszereda 3-1
*Etapa a 21-a: FC Botoșani – CFR 0-1
*Etapa a 22-a: CFR – Oțelul 1-0
*Etapa a 23-a: FCSB – CFR 1-4
*Etapa a 24-a: CFR – Metaloglobus 4-2
*Etapa a 25-a: UTA – CFR 0-1
*Etapa a 26-a: CFR – U Cluj 3-2
*Etapa a 27-a: Hermannstadt – CFR 0-1
*Etapa a 28-a: CFR – Petrolul 2-1
*Etapa a 29-a: Farul – CFR 1-2