”Roș-albii” l-au adus pe Ianis Târbă (19 ani), jucător crescut în celebra ”La Masia”, academia lui FC Barcelona, și care a evoluat în ultima vreme pentru Celta Vigo B, în al treilea eșalon din Spania.
Cu selecții la naționala U19 a României, pentru care a evoluat și la Campionatul European din vara trecută, Târbă vine ca soluție pentru regula U21 sub comanda lui Zeljko Kopic. Aici, croatul îi mai are la dispoziție pe Alexandru Musi, Adrian Caragea, Cristi Mihai sau Adrian Mazilu.
Ion Marin îi face portretul lui Ianis Târbă, noul jucător de la Dinamo
Ion Marin (70 de ani) a fost selecționer al naționalei U19 la Campionatul European de anul trecut și i-a făcut portretul, în exclusivitate pentru Sport.ro, noului jucător de la Dinamo.
„E un copil foarte educat, are o școală foarte bună, la Barcelona. Joacă pe mai multe posturi, joacă și extremă stângă, și dreapta, dar eu l-am folosit, în unele situații și în spatele vârfului. Este un copil cu o musculatură foarte bine definită, este un jucător cu viteză, cu dribling, cu fentă, frână, cu reacție...
Este un copil care scoate cu ușurință adversari din joc. (n.r. - Credeți că o poate ajuta pe Dinamo acum sau este un transfer de viitor?) Nu știu, depinde, în primul rând, foarte mult de Ianis, dar în al doilea rând depinde și de club, de felul în care vor avea grijă de el și îl vor crește, de felul în care îl vor dezvolta, în care vor avea grijă de el”, a spus Ion Marin, în exclusivitate pentru Sport.ro.
Potrivit comunicatului emis de Dinamo, Ianis Târbă a semnat un contract valabil pentru două sezoane și jumătate, adică până în vara anului 2028, cu opțiune de prelungire pentru încă două sezoane.
Doar trei meciuri în acest sezon în liga a treia din Spania
Ianis Tarbă a jucat foarte puțin în acest sezon, motiv pentru care și-a dorit să schimbe echipa. Românul a fost folosit în doar 3 meciuri, ultima dată în urmă cu mai bune de două luni, la Celta Fortuna (Celta Vigo B) din Primera Federacion (liga a treia spaniolă).
Totuși, în sezonul trecut, Tarbă a fost unul dintre cei mai importanți jucători ai echipei U19 de la Celta, cu 8 goluri în 25 de partide (13 ca titular), potrivit Estadio Deportivo.