Ioan Andone îl face praf pe fotbalistul pe care Gigi Becali îl plătește cu 25.000 de euro: „Nu poți să faci performanță cu jucători modești”

Ioan Andone îl face praf pe fotbalistul pe care Gigi Becali îl plătește cu 25.000 de euro: „Nu poți să faci performanță cu jucători modești” Superliga

Ioan Andone a avut un discurs dur la adresa jucătorului transferat de Gigi Becali în această vară la FCSB.

În ultimele decenii, fotbalul românesc a avut fotbaliști străini de mare valoare. De pildă, Lacina Traore, Alvaro Pereira, Cyril Théréau sau, cel mai recent, Philip Otele s-au dovedit a fi mult peste valoarea campionatului intern. Totuși, cluburile din SuperLiga s-au înșelat și cu nume mari, iar aici se încadrează Kurt Zouma sau Yevhen Konoplyanka.

Eddy Gnahore, sub lupa lui Ioan Andone

De multe ori, formațiile autohtone mizează pe fotbaliști cu nume crescuți în campionatele din vestul Europei. Totuși, nu puține au fost cazurile în care jucătorii au eșuat să impresioneze, astfel că acest lucru ridică un semn de întrebare vizavi de scoutingul făcut de specialiști.

Gigi Becali a transferat doar jucători străini în această vară, însă, cel puțin pentru moment, aceștia nu au dat randamentul dorit. În cea mai recentă intervenție a sa, Ioan Andone l-a luat în colimator pe Eddy Gnahore, mijlocaș ajuns în tabăra roș-albastră după despărțirea de Dinamo.

Mai exact, antrenorul e de părere că Eddy Gnahore nu își justifică salariul de 25.000 de euro pe care în primește de la Gigi Becali. Ioan Andone susține că mijlocașul joacă prea multe mingi înapoi, iar aportul său ofensiv este unul extrem de redus, astfel că remunerația sa lunară este prea mare.

„E foarte dificil, jucătorii străini pe care îi aducem sunt destul de modești. Nu poți să faci performanță cu jucători modești.

A, că Gigi i-a dat 25.000 lui Gnahore... cum poți să-i da? Nu înțeleg de ce cluburile românești, astea de top, nu își fac o strategie. Domnule, jucăm cu 8 români care să fie titulari la națională, apoi doi străini care să fie plătiți mai bine. Ne afundăm în mocirla asta. E o mocirlă. 

La Dinamo, din ce știu eu, el avea 15 mii de euro salariu. Nu și-a găsit echipă de o lună și jumătate. Poți să plătești banii ăștia pentru un atacant bun, un fundaș central, dar pentru un jucător ca ăsta care dă 8 pase din 10 înapoi? Nu putea să fie acolo un mijlocaș de 20 de ani de națională?”, a declarat Ioan Andone, potrivit Digi Sport.

  • Gnahore fcsb

CV-ul lui Eddy Gnahore

Eddy Gnahore a ajuns în fotbalul românesc în a doua parte a sezonului 2023/2024, iar la Dinamo s-a dovedit a fi extrem de eficient. Venit în această vară la FCSB din postura de jucător liber de contract, francezul nu a oferit același randament. Acesta a bifat trei partide, fără a avea însă vreo contribuție decisivă.

Înainte de a ajunge în România, Eddy Gnahore a mai fost legitimat la Chateauroux, Manchester City, Birmingham, Carrarese, Napoli, Carpi, Crotone, Perugia, Palermo, Amiens, Wuhan FC și Ascoli.

Publicitate
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!